Siegfried Mureșan anunță depunerea Programului de Guvernare și a Listei de miniștri în Parlament
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat că va depune programul de guvernare și lista de miniștri în Parlament sâmbătă. Anunțul a fost făcut în cadrul unei intervenții live.
„Luni a fost publicat decretul de numire a mea în Monitorul Oficial, la 5 zile după aceea finalizăm Programul de guvernare, Lista de miniștri, le depun mâine la Parlament. Nu epuizez cele 10 zile, ne-am mișcat rapid, suntem pregătiți, noi, cele trei partide”, a declarat Siegfried Mureșan.
Acesta a precizat că audierile în comisiile de specialitate vor avea loc luni și marți. Ulterior, în funcție de timp, votul în Plen legat de audieri ar putea avea loc marți după-amiază sau, cel mai târziu, miercuri dimineață.
Mureșan a menționat că a solicitat Parlamentului ca audierea fiecărui ministru să dureze cel puțin 60 de minute. „Audieri pe repede înainte de 30 de minute nu dau șansa ministrului să-și expună ideile și nu dau șansa nici parlamentarilor să audieze în mod corespunzător miniștri”, a afirmat el.
Premierul desemnat a subliniat că miniștrii pe care îi va propune vor fi „foarte bine pregătiți”, iar timpul acordat va fi unul minim necesar pentru ca aceștia să-și expună viziunea și pentru ca parlamentarii de la toate partidele, inclusiv din opoziție, să poată adresa întrebări.
Siegfried Mureșan a fost desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier în data de 17 septembrie, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, după ce a obținut cel mai mare număr de voturi din partea partidelor. În prezent, Mureșan este susținut de PNL, USR și UDMR.

