Google le impune școlilor să accepte inteligența artificială pentru a păstra accesul la motorul de căutare
Google a recunoscut oficial că motorul său de căutare nu mai poate fi utilizat fără funcțiile bazate pe inteligență artificială, ceea ce plasat școlile în fața unei alegeri controversate: fie activează instrumentele de IA pentru elevi, fie aceștia pierd complet accesul la Google Search. Anunțul a fost făcut marți, când compania a prezentat o serie de produse noi bazate pe IA destinate sălilor de clasă, potrivit informațiilor publicate de presa internațională.
Controale noi, dar cu o condiție sensibilă
Gigantul tehnologic a anunțat că oferă profesorilor și administratorilor școlare mai multe modalități de a limita sau restricționa utilizarea instrumentelor de IA în clasă, subliniind că școlile ar trebui să dețină controlul asupra modului în care elevii folosesc aceste tehnologii. Există însă o consecință directă: dacă o școală sau un profesor blochează funcțiile de IA ale Google, elevii nu vor mai putea folosi deloc motorul de căutare.
Conform noii abordări, accesul la Gemini, Gemini Notebook, Gemini in Classroom și Google Search va fi dezactivat complet pentru conturile elevilor din învățământul preuniversitar până când administratorii școlilor le vor activa în mod explicit. Decizia vine după consultări cu școli, profesori, cercetători și factori de decizie, au precizat directorii companiei într-o postare pe blog.
„Căutarea și IA sunt profund integrate”
Chris Phillips, vicepreședintele Google pentru educație, a explicat că nu există Căutare Google fără inteligență artificială. „Căutarea și IA sunt profund integrate”, a declarat el, adăugând că o interdicție la nivel de școală privind IA ar însemna că elevii nu vor avea acces la funcția de căutare și vor vedea un mesaj din partea școlii care indică faptul că aceasta nu este disponibilă.
Acuzații de abuz de poziție dominantă
Măsura a stârnit reacții dure. Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, care a impus recent un moratoriu de un an asupra instrumentelor generative de IA în școlile din oraș până în clasa a opta, a afirmat că Google își exploatează controlul aproape total asupra căutării online. „Google încearcă să-și folosească puterea de monopol pentru a impune IA în școlile noastre publice”, a scris acesta pe rețelele sociale.
La rândul său, Lina Khan, fosta președintă a Comisiei Federale pentru Comerț din SUA, a declarat că Google își folosește monopolul asupra căutărilor pentru a constrânge școlile să adopte IA. Lila Byock, fondatoarea unei coaliții naționale de părinți și profesori care militează pentru politici mai centrate pe elevi în privința utilizării ecranelor în școli, a calificat anunțul drept un „ultimatum ostil”. „Acest tip de intimidare nu are ce căuta în școlile noastre”, a spus ea, subliniind că valoarea educațională, nu valoarea pentru acționari, trebuie să determine ce produse sunt utilizate de elevi, iar autoritățile de reglementare trebuie să intervină pentru a împiedica marile companii tehnologice să exploateze elevii în scopul obținerii de profit.
De ce este greu de refuzat oferta Google
Omniprezența motorului de căutare Google l-a transformat de mult timp într-un instrument esențial pentru elevi, iar pierderea accesului la acesta s-ar putea dovedi un motiv suficient pentru ca școlile să accepte noile funcționalități de IA. În plus, compania menține de ani de zile o poziție dominantă în tehnologia din sălile de clasă din SUA, oferind produse gratuite sau ieftine: de la Gmail și Google Docs până la Google Classroom și Chromebook-uri, suita de soluții software și hardware a companiei se numără printre cele mai utilizate în școli.
„Guided Learning”, noul instrument de studiu
Printre funcționalitățile anunțate se numără „Guided Learning”, un instrument de studiu bazat pe IA care îi îndrumă pe elevi prin procesul de rezolvare a problemelor, în loc să le ofere direct răspunsul. Compania intenționează să integreze acest instrument direct în Google Search. „De exemplu, dacă un elev lipește o problemă complexă de fizică sau cere ajutor pentru a scrie o recenzie de carte în Căutare, va vedea sugestii care să-l ajute să gândească critic și să înțeleagă conceptele, fără a ajunge direct la răspuns”, a explicat compania.

