Himerele poetice ale lui Costel Stancu: între realitate și transcendență
Costel Stancu, un nume care răsună în peisajul poeziei contemporane, își construiește universul liric dintr-un amestec de realitate brută și imaginație transcendentă. În antologia sa, „Sanatoriu de boli necunoscute”, poetul își dezvăluie o viziune profund umană, dar și metafizică, asupra existenței. Versurile sale nu caută spectaculosul, ci sensul ascuns, relevat prin parabole complexe, asemenea unui puzzle poetic.
Autoportretul său poetic, deschizător de drumuri în această antologie, surprinde o reflecție asupra condiției umane: „costel stancu intră liniștit în oraș convins că omul/ e ceva mai mult decât o găselniţă a lui dumnezeu.” Jocul lingvistic al cuvântului „găselniță” adaugă o dimensiune ironică și profundă, sugerând fie o creație superficială a divinității, fie o molie care se hrănește din fagurii de miere ai îngerilor. Această ambiguitate lingvistică devine o marcă a poeziei lui Stancu, provocând cititorul să descifreze sensuri multiple.
Memoria ca o groapă fără scăpare
Într-un alt poem, memoria devine o capcană adâncă, o groapă care se adâncește pe măsură ce încerci să scapi. Poetul își descrie conștiința ca pe un partener necruțător, care îi arată greșelile și îl stoarce de vlagă. În fața acestei introspecții, autorul rămâne un anonim, un trecător fără chip, prins într-un joc absurd în care moartea este trișorul suprem. Această imagine a morții ca trișor, dar și a divinității ca iluzie, adaugă o notă de revoltă și scepticism în fața marilor întrebări existențiale.
Critica literară și polemica poetică
Prefața antologiei, semnată de Cristian Bistriceanu, aduce în discuție unitatea stilistică a volumului anterior al lui Stancu, „Ochiul din palmă”. Criticul reproșează o selecție prea unitară, care nu ar reflecta diversitatea tonală a poetului. Această observație deschide o dezbatere despre echilibrul dintre coerență și diversitate în creația literară. Polemica dintre cei doi poeți, reflectată în versurile lor, dezvăluie o căutare comună a expresivității maxime, dar și diferențe de viziune asupra artei poetice.
Dragostea și anxietatea existențială
Volumul „Liniștea e un dar de la greci” explorează teme precum dragostea, anxietatea și relația cu divinitatea. Într-un poem memorabil, poetul descrie o scenă de o intensitate tulburătoare: „ce poate fi mai josnic decât să așezi un trandafir/ roșu între coapsele fecioarei adormite/ așteptând să se trezească înspăimântată că ai posedat-o/ fără voia ei.” Această imagine, încărcată de simbolism, reflectă teama de puritate și vinovăția falsă, într-un joc al dorinței și al moralității.
Într-un alt poem, dragostea devine un ritual somnambulic, în care curtezana își primește amanții legați la ochi, într-o cameră plină de oglinzi. Aceste oglinzi, simboluri ale memoriei și ale identității fragmentate, se transformă în final într-un mormânt al trecutului. Întrebarea poetului, „De ce nu le spargi, să te eliberezi?”, rămâne fără răspuns, iar imaginea curtezanei cu „nenumărate capete de Hydră” sugerează o luptă perpetuă cu propriile demoni.
Un poet al esențelor
Costel Stancu nu se lasă sedus de minimalismul sau fracturismul generației sale, deși meseria sa de polițist criminalist i-ar fi oferit material din belșug pentru astfel de abordări. În schimb, el se concentrează pe teme universale, precum dragostea, moartea și relația cu divinitatea, transfigurând realitatea într-un univers poetic unic. Poezia sa, deși ancorată în realitate, se ridică spre transcendență, oferind cititorului o perspectivă crepusculară asupra existenței.
Prin „Liniștea e un dar de la greci”, Stancu continuă să exploreze esențele vieții, într-un stil care combină imagini percutante cu o profundă reflecție filosofică. Poezia sa rămâne un spațiu al paradoxurilor, al întrebărilor fără răspuns și al căutării neîncetate a sensului.
Sursa: www.ziaruldeiasi.ro/stiri/himerele-poetice-ale-lui-costel-stancu–1734720.html
