Zelenski, „pregătit” să convoace un referendum privind planul lui Trump, care include o încetare a focului
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri pentru Axios că speră să ajungă la un acord cu președintele SUA Donald Trump asupra unui plan-cadru pentru încheierea războiului, când se vor întâlni duminică. Zelenski a mai spus că este dispus să supună acest plan unui referendum, dacă Rusia acceptă o încetare a focului de cel puțin 60 de zile, conform informațiilor furnizate de news.ro.
Partea americană consideră un pas major înainte faptul că Zelenski este dispus să organizeze un referendum și că nu mai exclude concesii teritoriale. Totuși, așa cum a subliniat Zelenski în interviul telefonic acordat Axios, organizarea unui astfel de referendum ar implica mari complicații politice, logistice și de securitate.
De aceea, el consideră că o încetare a focului de 60 de zile pentru organizarea și desfășurarea votului „este minimul necesar”. Un oficial american de rang înalt a declarat pentru Axios că rușii înțeleg necesitatea unui armistițiu dacă Zelenski convoacă un referendum, dar doresc un calendar mai scurt.
REFERENDUMUL, CONDIȚIONAT DE UN ARMISTIȚIU DE MINIMUM 60 DE ZILE
Zelenski a mai spus că nu îi este încă clar dacă Rusia este pregătită să accepte planul lui Trump. „Am unele date de la serviciile de informații… dar sunt în momentul în care vreau să cred doar cuvintele liderilor”, a declarat el.
Zelenski a vorbit cu Axios la telefon cu două zile înaintea unei întâlniri planificate cu Trump la Mar-a-Lago. El a spus că majoritatea aspectelor acordurilor bilaterale SUA-Ucraina sunt acum stabilite și au fost sintetizate în cinci documente, deși un al șaselea ar putea fi adăugat.
În privința chestiunii esențiale a garanțiilor de securitate, Zelenski a afirmat: „Cred că suntem pregătiți cu aceste documente”, deși mai există unele „chestiuni tehnice” de discutat. Una dintre ele este durata acordului. SUA au propus un pact pe 15 ani, care ar putea fi reînnoit. „Cred că avem nevoie de mai mult de 15 ani”, a spus Zelenski, adăugând că ar considera un „mare succes” dacă Trump ar fi de acord cu acest lucru în timpul întâlnirii lor.
Atât SUA, cât și Ucraina ar urma să supună garanțiile de securitate ratificării parlamentelor lor, a mai spus Zelenski. El i-a lăudat pe emisarul lui Trump, Steve Witkoff, și pe Jared Kushner, precum și propria sa echipă, condusă de consilierul pentru securitate națională Rustem Umerov, pentru activitatea depusă.
Zelenski a spus că și-ar dori în continuare să negocieze o poziție mai bună în privința teritoriului. Dar dacă planul va impune „o decizie foarte dificilă” pe acest subiect, el crede că cea mai bună cale ar fi supunerea întregului plan în 20 de puncte unui referendum.
El a comparat un astfel de vot cu referendumul pentru Brexit din Marea Britanie, însă într-un interval de timp mult mai scurt și într-o țară afectată de război. Zelenski a confirmat că Witkoff și Kushner sunt pregătiți să viziteze Ucraina pentru a prezenta beneficiile acordului. El a sugerat că, poate, chiar Trump ar trebui să vină pentru a-și susține punctul de vedere.
Însă Zelenski a avertizat că, dacă această campanie are loc în timp ce atacurile rusești continuă, rezultatul va fi negativ. În ciuda tuturor discuțiilor despre garanții de securitate și beneficii economice, „oamenii vor vedea rachetele”. Președintele ucrainean a subliniat în mod repetat necesitatea unei încetări a focului care să fie respectată și să dureze cel puțin două luni.
Dacă oamenii nu se prezintă la vot din motive de securitate, rezultatul ar putea părea nelegitim, a spus Zelenski. „Este mai bine să nu ai un referendum decât să ai unul în care oamenii nu au posibilitatea să vină și să voteze”, a argumentat el.
Conferința telefonică cu liderii europeni
Zelenski, Trump și un grup de lideri europeni ar urma să aibă sâmbătă o conferință telefonică pentru a-i pune pe toți la curent cu discuțiile, a declarat un oficial ucrainean. Zelenski a spus că speră ca el și Trump să se poată „conecta și cu europenii” în timpul întâlnirii de duminică.
Zelenski a afirmat că scopul întâlnirii de duminică cu Trump este de a folosi toate progresele realizate de echipele lor pentru a stabili un cadru pentru încheierea războiului – inclusiv „calendarul”. „Cred că acum suntem la următorul nivel și de aceea trebuie să negociem la nivel de președinți”, a spus el. „Vrem să încheiem acest lucru cât mai repede posibil. De aceea mizez pe această întâlnire”, a adăugat liderul de la Kiev.
Zelenski a subliniat, de asemenea, reziliența poporului ucrainean, care sărbătoresc Crăciunul în plin război.

