Traian Băsescu: „Cordonul sanitar” față de AUR și SOS este făcut pulbere
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că ideea „cordonului sanitar” invocată în politica românească este deja „pulbere”, acuzând o discrepanță între discursul public al partidelor și modul în care acestea colaborează efectiv în Parlament.
„Este făcut pulbere cordonul sanitar”, a spus Traian Băsescu, întrebat despre situația în care parlamentari ai SOS România au ajuns în PNL și despre colaborările din Parlament cu AUR.
Băsescu a susținut că, în anumite comisii parlamentare, inclusiv PSD și PNL au obținut voturi din partea parlamentarilor AUR.
„Este o ipocrizie la care oamenii politici chiar ar putea să renunțe și să spună o realitate, pentru că e o realitate”, a declarat fostul președinte.
În opinia sa, partidele ar trebui să recunoască situația politică și dificultățile cu care se confruntă România.
„Dragi români, nu avem ce face, suntem într-o situație de crize extrem de grea, abia reușim să împrumutăm banii, să plătim salariile. Dacă mai menținem situația fără guvern, nu ne mai împrumută nimeni, facem guvernul cu ce putem”, a spus Băsescu.
Declarațiile fostului președinte vin în contextul în care purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a declarat că are informații potrivit cărora parlamentari neafiliați ar dori să se alăture grupului parlamentar al liberalilor, precizând însă că nu cunoaște despre cine este vorba.
Purtătorul de cuvânt al PNL a adăugat că parlamentarii care consideră că formațiunea liberală îi reprezintă sunt așteptați alături de partid, cu condiția să respecte regulile formațiunii.

