George Simion invocă un posibil plan de provocare la adresa sa în legătură cu protestele pentru Călin Georgescu
Președintele AUR, George Simion, a declarat joi seară, într-un videoclip publicat pe rețelele sociale, că nu a participat personal la protestele organizate în fața Arestului Central, unde se află Călin Georgescu, deoarece ar fi primit informații despre un plan de provocare a unor violențe și de simulare a unei tentative de evadare a fostului candidat prezidențial, care ar fi urmat să îi fie atribuită.
„La Arestul Central nu am fost până acum pentru că au parvenit la noi informații că sunt unii pregătiți acolo să arunce cu pietre și chiar să simuleze o intrare în Arestul Central, ca și cum îi organizează evadarea lui Călin Georgescu”, a afirmat Simion. Potrivit acestuia, presupusul incident ar fi avut scopul de a-l prezenta drept organizator al unor acțiuni violente. „Atât de proști ne cred, tocmai ca să, prin prezența mea acolo, să spună: Simion a organizat totul. Ia uite, violentul Simion”, a adăugat liderul AUR.
Simion nu a prezentat dovezi privind existența unui astfel de plan și nici nu a precizat dacă informațiile au fost transmise autorităților.
Liderul AUR anunță că va merge la manifestații, însoțit de 50 de oameni
George Simion a respins criticile potrivit cărora ar evita să participe la manifestațiile de susținere a lui Călin Georgescu și a afirmat că membrii partidului au fost prezenți constant la protestele organizate în fața instanțelor de judecată. Potrivit acestuia, o mare parte a persoanelor prezente la Curtea de Apel București ar fi fost membri AUR, inclusiv oameni veniți din alte județe.
„Permanent au fost membri AUR acolo. O să merg și eu pentru a da un exemplu. Nu o să anunț pe nimeni când merg, cum merg și o să merg cu 50 de oameni”, a declarat Simion. Liderul partidului a acuzat și existența unei campanii prin care s-ar încerca descurajarea membrilor AUR care participă la manifestații, susținând că criticile privind lipsa de implicare a partidului ar urmări provocarea unor tensiuni între susținătorii formațiunii și cei ai lui Călin Georgescu.
AUR pregătește o manifestație de amploare, fără dată stabilită
George Simion a anunțat că partidul va participa activ la pregătirea unei manifestații de amploare, după ce ar fi primit un apel din partea unor români din Roma. „Vom implica oameni de la noi și ne vom implica cu toată forța noastră pentru a organiza un mare protest pe care nu dorim să-l politizăm”, a spus acesta.
Liderul AUR a susținut că manifestațiile nu ar trebui organizate exclusiv sub sigla partidului, deoarece mobilizarea ar trebui să includă toate grupurile care solicită eliberarea lui Călin Georgescu. „Doar AUR nu este suficient. Nu avem de unde scoate din buzunar, dintr-un joben magic, 50.000 de oameni, dar oamenii care se mobilizează cu toții în aceeași zi, la aceeași oră pot fi sute de mii”, a declarat Simion. Acesta nu a anunțat o dată sau un loc pentru protestul de amploare.
Acuzații privind întrebările adresate participanților la alte proteste
În videoclip, George Simion a făcut referire și la manifestațiile organizate anterior de crescătorii de animale. El a susținut că unele persoane care au participat la acele proteste ar fi fost ridicate dimineața de procurori și întrebate dacă au fost chemate sau incitate la violență de președintele AUR. „Pe toți i-au întrebat același lucru: Dar ați venit la invitația lui George Simion? Dar v-ați simțit incitați să comiteți acte de violență prin invitația lui George Simion?”, a afirmat acesta.
Simion nu a precizat dosarele la care se referă și nici nu a prezentat dovezi care să confirme presupusele întrebări adresate de anchetatori.
Demersuri internaționale și sprijin pentru familia lui Călin Georgescu
Președintele AUR a declarat că deplasările sale în străinătate urmăresc să aducă situația lui Călin Georgescu în atenția liderilor politici și a diplomaților. „Eu alerg din aeroport în aeroport, nu că-mi place să mă plimb, nu că-mi place să fac turism, ci pentru a duce la urechea tuturor liderilor mondiali această problemă”, a spus Simion. Liderul AUR a mai afirmat că partidul continuă să o sprijine pe Cristela Georgescu și familia fostului candidat prezidențial. „Nu ne vom dezice de Călin Georgescu și îi vom fi alături”, a transmis acesta.
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Declarațiile lui George Simion vin după decizia de miercuri, 28 octombrie, a Curții de Apel București, prin care arestarea preventivă a lui Călin Georgescu a fost prelungită cu încă 30 de zile. Fostul candidat prezidențial se află în arest din 29 septembrie, într-un dosar în care este cercetat pentru presupuse fapte de înșelăciune, prejudiciul reclamat fiind de aproximativ 1,1 milioane de euro. De la arestarea sa, mai mulți susținători au organizat manifestații în fața Arestului Central din București.

