Ședința Parlamentului pentru învestirea Guvernului Mureșan a început. Tensiuni pe holuri
Ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului pentru votul de învestitură al Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a început miercuri, puțin după ora 13:00. Pentru ca Executivul să fie învestit sunt necesare 233 de voturi „pentru”, din totalul de 465 de parlamentari.
Cabinetul propus de Mureșan este susținut de PNL, USR și UDMR, formațiuni care au împreună aproximativ 170 de parlamentari. Guvernul pornește astfel spre vot fără numărul necesar pentru învestire. PSD și AUR au anunțat că nu susțin Guvernul Mureșan, iar votul parlamentarilor din celelalte grupuri devine esențial pentru rezultatul de miercuri.
Scandal pe holurile Parlamentului
Siegfried Mureșan a fost asaltat de jurnaliști pe holurile Parlamentului, cu câteva minute înainte de votul pentru cabinetul propus de el. Premierul desemnat a evitat întrebările și a făcut o singură declarație: „Mergem în plen, România merită să aibă un guvern”.
Drumul spre sala de plen a fost tensionat și de apariția Dianei Șoșoacă. Aceasta a făcut scandal și a urlat la Mureșan pe holurile Parlamentului.
Reacții înainte de vot
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat înainte de începerea ședinței: „Cred că toată lumea e sigură că pică acest guvern”.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că nu există șanse ca Guvernul Mureșan să treacă, susținând că președintele Nicușor Dan refuză să accepte realitatea matematică din Legislativ. El a cerut celorlalte partide să susțină inițiativa AUR de suspendare a președintelui, pe care l-a numit „principalul blocaj” în criza politică.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri dimineața la RFI că Guvernul Mureșan are șanse mici să primească votul de învestitură și că nu vede de unde ar putea veni cele 233 de voturi necesare. El a spus că situația e catastrofală, după aproape 150 de zile fără guvern cu puteri depline, și a cerut compromis în politică.
Poziția premierului desemnat
Siegfried Mureșan a anunțat miercuri dimineață că se va prezenta în fața plenului reunit al Parlamentului pentru a cere votul de învestitură al Cabinetului său, respingând apelurile liderului PSD Sorin Grindeanu de a renunța la candidatură. „Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, mi-a cerut în repetate rânduri să întorc spatele Parlamentului, depunându-mi mandatul de prim-ministru desemnat. Instituția Parlamentului trebuie respectată, nu marginalizată. Astăzi voi merge în Parlamentul României pentru a prezenta viziunea noastră”, se arată în mesajul publicat miercuri de Mureșan.
Componența Cabinetului propus
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan are 16 miniștri. Printre aceștia se află Mircea Abrudean la Ministerul Afacerilor Interne, Radu Miruță la Apărare, Tanczos Barna la Agricultură, Andrea Chiș la Justiție, Alexandru Nazare la Finanțe, Oana Țoiu la Externe și Cătălin Drulă la Transporturi. Lista mai include miniștri propuși pentru Sănătate, Dezvoltare, Muncă, Investiții și Proiecte Europene, Economie, Mediu, Energie, Cultură și Educație.
Premierul desemnat a prezentat un program de guvernare care cuprinde 372 de măsuri. Miniștrii propuși au fost audiați luni și marți în comisiile parlamentare, iar avizele acordate de comisii sunt consultative și nu condiționează votul de învestitură din plen. Din cei 16 membri propuși ai Cabinetului, opt au primit avize favorabile în urma audierilor: Tanczos Barna, Alexandru Nazare, Mircea Abrudean, Dragoș Pîslaru, Oana Țoiu, Bulcsu Koppany Otvos, Cseke Attila și Diana Buzoianu.
Contextul politic
Votul de miercuri este etapa decisivă a procedurii de învestire. În cazul în care Cabinetul nu obține majoritatea necesară, procedura de formare a unui nou Guvern poate continua cu desemnarea unui alt candidat, în condițiile prevăzute de Constituție.
Actuala încercare de formare a Guvernului vine după alte două desemnări care nu au dus la instalarea unui Executiv. Eugen Tomac și-a depus mandatul după ce nu a reușit să formeze o majoritate, iar Guvernul propus de Adrian Veștea nu a obținut voturile necesare în Parlament.
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru încheierea crizei politice și a făcut apel la partide să depășească disputele politice.

