Reziliență, scalaritate și panarhie: o analiză a vulnerabilităților Moldovei
Într-o epocă în care centralizarea excesivă a devenit regula, Moldova apuseană a fost transformată dintr-o zonă de convergență într-o fundătură. Iașul, cândva o capitală vibrantă, a fost redus la un oraș secundar, aliniat cu Galațiul sau Craiova. Această decădere nu a fost un accident, ci rezultatul unei politici deliberate de anihilare a centralității moldovenești, în favoarea unei recentrări eficiente pentru București.
Construcția teritorială a României a ignorat logica de funcționare a Moldovei, privilegiind relațiile cu noua capitală. Drumurile longitudinale, odinioară vitale pentru legătura cu porturile dunărene, au fost deturnate sau abandonate. În loc să fie un motor al dezvoltării, centralizarea a devenit o povară, vulnerabilizând regiuni întregi.
Oglinda distorsionată a identităților regionale
Eugen Lovinescu, cu teoria sa despre „spiritul contemplativ” al moldovenilor versus „spiritul practic” al muntenilor, a căzut în capcana superficialității. Diferențele dintre populații nu sunt dictate de „structura profundă”, ci de modul în care acestea practică teritoriul. Oportunitățile economice și construcția teritorială au modelat aceste trăsături, nu o presupusă esență identitară.
În contrast, I.C. Brătianu observa în secolul al XIX-lea că moldovenii erau mai avansați în agricultură și comerț decât muntenii. Această perspectivă subliniază cât de mult depind trăsăturile regionale de contextul economic și administrativ, nu de stereotipuri culturale.
Centralizarea: un experiment eșuat
Epoca socialistă a dus centralizarea la extrem, ignorând complet nevoile regionale. Moldova, cu o reziliență redusă la nivel național, a fost forțată să se adapteze unui rol secundar. Iașul, deși a rămas cea mai importantă centralitate a regiunii, a fost marginalizat în raport cu Bucureștiul. Această marginalizare a fost amplificată de degradarea coeziunii teritoriale și de recentrarea structurilor subregionale.
În doar trei decenii, un oraș aproape egal cu Bucureștiul în termeni de modernitate social-economică a fost redus la un statut secundar. Aceasta nu poate fi decât rezultatul unei politici deliberate, menite să descompună teritorialitatea moldovenească și să consolideze dominația Bucureștiului.
Un echilibru precar
Deși Iașul și-a păstrat o anumită reziliență la nivel regional, această adaptare a fost suboptimală. Transformările economice, sociale și demografice au fost dictate de nevoile centralității naționale, nu de cele ale regiunii. Moldova apuseană a fost forțată să accepte un echilibru teritorial care a favorizat alte regiuni, în detrimentul său.
Astfel, vechea capitală a Moldovei a demonstrat o capacitate de reziliență impresionantă, dar insuficientă pentru a contracara efectele unei politici de centralizare excesivă. În loc să fie un exemplu de dezvoltare regională, Iașul a devenit un simbol al vulnerabilităților create de o administrație centralizată și mioapă.
Sursa: www.ziaruldeiasi.ro/stiri/rezilienta-scalaritate-si-panarhie-ii–1714822.html
