Protestele lui Călin Georgescu: o nouă zi, aceeași piesă de teatru
Într-un spectacol care pare să nu se mai termine, susținătorii lui Călin Georgescu au decis să înceapă anul cu o demonstrație de forță… sau mai degrabă de încăpățânare. Aproximativ 30 de persoane s-au adunat în fața Curții de Apel București, scandând lozinci care ar putea concura cu cele mai creative sloganuri de pe rețelele sociale: „Jos Iohannis”, „CCR nu uita, România nu-i a ta” și, desigur, „Turul 2, înapoi”. Oare cineva le-a explicat că timpul nu poate fi dat înapoi?
Protestatarii, înarmați cu pancarte și o doză sănătoasă de indignare, au promis că vor continua manifestațiile. Următorul pas? Un marș către Palatul Cotroceni. Poate că speră să găsească acolo o mașină a timpului care să le rezolve nemulțumirile. Sau poate doar vor să-și facă auzite vocile, chiar dacă ecoul lor se pierde în indiferența generală.
Justiția, între decizii și recuzări
Marți, Curtea de Apel București a respins contestația lui Georgescu și a organizației Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept. Decizia, pronunțată de judecătoarea Cristina Ardeleanu, a fost imediat contestată de avocații fostului candidat. Recuzarea judecătoarei? Respinsă. Solicitările lui Georgescu? Respinsă. Singurii care au avut câștig de cauză au fost SRI, DGPI și alte instituții ale statului. Oare ce surpriză!
Dar nu vă faceți griji, povestea nu se termină aici. Georgescu și susținătorii săi au la dispoziție cinci zile pentru a face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Și, așa cum a explicat fostul președinte CCR Augustin Zegrean, un recurs la Înalta Curte poate dura… un an. Timp suficient pentru alte proteste, alte lozinci și, probabil, alte eșecuri.
Un sistem care își protejează propriile interese
În timp ce susținătorii lui Georgescu își strigă nemulțumirile, sistemul judiciar pare să funcționeze după propriile reguli. Deciziile sunt luate, contestațiile sunt respinse, iar timpul trece fără ca cineva să-și asume vreo responsabilitate. Este un joc al puterii în care cetățeanul de rând nu are decât rolul de spectator.
Judecătoarea Cristina Ardeleanu, de exemplu, a devenit ținta criticilor pentru că a respins cererile lui Georgescu. Dar cine o poate învinui? Într-un sistem în care deciziile sunt dictate de interese mai mari decât cele ale cetățenilor, judecătorii nu sunt decât pioni pe o tablă de șah controlată de alții.
Protestele: un exercițiu de inutilitate?
În timp ce Georgescu și susținătorii săi continuă să lupte împotriva unui sistem care pare impenetrabil, rămâne întrebarea: care este scopul final? Să obțină dreptate? Să schimbe sistemul? Sau doar să atragă atenția asupra unei cauze care, pentru mulți, pare deja pierdută?
Indiferent de răspuns, un lucru este clar: protestele nu vor schimba peste noapte un sistem care funcționează de zeci de ani după aceleași reguli. Dar poate că nici nu este vorba despre schimbare. Poate că este vorba doar despre a fi auzit, chiar dacă nimeni nu ascultă cu adevărat.
