PNL a validat lista miniștrilor propuși pentru Guvernul condus de Siegfried Mureșan
Biroul Politic Național al PNL a aprobat vineri, în unanimitate, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan, împreună cu lista celor șapte miniștri pe care partidul îi propune în viitorul Executiv.
Conform deciziei luate la nivelul conducerii liberale, Mureșan urmează să depună sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista completă a cabinetului, care va include atât propunerile PNL, cât și miniștrii susținuți de USR și UDMR.
Lista miniștrilor propuși de liberali
PNL a validat următoarele propuneri pentru viitorul Guvern: Mircea Abrudean – viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Interne; Alexandru Nazare – ministrul Finanțelor; Raluca Turcan – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale; Oana Gheorghiu – ministrul Sănătății; Dragoș Pîslaru – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene; Mihai Dimian – ministrul Educației și Cercetării; Sebastian Burduja – ministrul Energiei.
Potrivit formațiunii, programul de guvernare are ca obiective modernizarea României, continuarea reformelor demarate de Guvernul Ilie Bolojan și creșterea economică, cu responsabilitate față de finanțele publice.
Mureșan: audierile și votul de învestitură, la începutul săptămânii viitoare
Premierul desemnat i-a informat pe liderii PNL că va prezenta sâmbătă, în Parlament, documentele complete ale cabinetului. „Mergem în Parlament pentru a arăta responsabilitatea și seriozitatea noastră, dar și pentru ca românii să vadă cum se poziționează partidele. Mă aștept ca audierile și votul de învestitură să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, astfel încât marți, cel târziu miercuri, să încheiem procedura”, a declarat Mureșan.
Comisii interne de analiză pentru trei filiale PNL
În cadrul aceleiași ședințe, Biroul Politic Național al PNL a decis înființarea unor comisii interne de analiză și evaluare pentru filialele PNL Galați, PNL Gorj și PNL Ialomița, precum și pentru Cluburile Studențești Liberale.

