19.9 C
România
marți, octombrie 6, 2026

Nicușor Dan discută cu „Prietenii competitivității” despre energie și birocrație

Nicușor Dan a discutat cu „Prietenii Competitivității” despre prețurile la energie și debirocratizare

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat marți că a participat la o reuniune a Grupului „Prietenii Competitivității”, alături de lideri din 19 state membre ale Uniunii Europene, în perspectiva reuniunii Consiliului European de săptămâna viitoare.

Anunțul a fost făcut printr-un mesaj publicat pe Facebook, în care șeful statului a precizat că pe agenda discuțiilor s-au aflat prețurile la energie, comerțul internațional și simplificarea și debirocratizarea Uniunii Europene.

„Am vorbit despre rolul prețurilor la energie în creșterea competitivității, despre comerțul internațional și despre simplificarea și debirocratizarea Uniunii Europene. Statele membre ale Grupului sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a prețurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator”, a transmis Nicușor Dan.

România susține soluții realiste pentru industrie și tranziția climatică

Un alt subiect abordat în cadrul reuniunii a fost simplificarea legislației și reducerea birocrației la nivel european. Președintele României a subliniat necesitatea accelerării măsurilor pentru crearea unei piețe unice europene mai simple și a menționat inițiativa EU Inc.

„România susține soluții realiste, care să permită industriei autohtone să se dezvolte și să facă tranziția climatică fără să-și piardă competitivitatea. Cât privește simplificarea legislației și reducerea birocrației, este important să accelerăm implementarea măsurilor pentru crearea unei piețe europene unice mai simple, în special prin inițiativa Eu Inc. Prin această inițiativă se are în vedere introducerea unui set unic de reguli la nivel european și ar permite antreprenorilor să înființeze mai ușor o companie în orice stat membru”, a mai precizat Nicușor Dan.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles