9.7 C
România
marți, octombrie 13, 2026

Niculescu anunță că joi depune programul de guvernare și lista miniștrilor

Luca Niculescu va depune joi programul de guvernare și lista miniștrilor

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va depune joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, după două zile de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Executiv.

Într-o postare publicată marți seara pe Facebook, Luca Niculescu a precizat că discuțiile cu formațiunile politice și grupurile parlamentare s-au încheiat, iar dialogul rămâne deschis pentru identificarea unei formule care să asigure stabilitatea viitorului Guvern.

„Cântărim cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români”, a transmis premierul desemnat.

Luca Niculescu le-a mulțumit partidelor și grupurilor parlamentare pentru participarea la consultări, pentru deschidere și pentru propunerile transmise în cadrul discuțiilor.

Acesta a subliniat că obiectivul este instalarea cât mai rapidă a unui Guvern care să lucreze în interesul cetățenilor.

„România are nevoie de responsabilitatea noastră a tuturor pentru a avea instalat repede un Guvern care să lucreze pentru cetățeni. Fac tot ce ține de mine pentru asta”, a mai transmis Luca Niculescu.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles