16.7 C
România
sâmbătă, septembrie 12, 2026

Nazare spune „DA” astăzi: „Sunt mai emoționat ca niciodată”

Alexandru Nazare se căsătorește sâmbătă. Ministrul Finanțelor: „Sunt mai emoționat ca niciodată”

Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor, se căsătorește sâmbătă cu Maria Mihali, interpretă de muzică populară din Maramureș. Ceremonia religioasă va avea loc la Mănăstirea Cașin din București, iar evenimentul se desfășoară într-un cadru restrâns.

În așteptarea miresei, în fața bisericii, Alexandru Nazare a declarat jurnaliștilor că este „mai emoționat ca niciodată” și că au păstrat secretul până în ultimul moment. „O aștept. Eu am fost foarte curios să văd rochia, dar am păstrat secretul. Vom păstra tradițiile, vrea foarte mult să păstreze aceste tradiții. În Maramureș știți că se păstrează foarte bine tradițiile. Sunt mai emoționat ca niciodată”, a spus Nazare.

Nașul cuplului este Kyriakos Pierrakakis, ministrul economiei și finanțelor din Grecia și președintele Eurogrupului, una dintre figurile importante ale politicii economice europene.

Relația dintre Alexandru Nazare și Kyriakos Pierrakakis datează din 2020, pe vremea când oficialul grec era ministrul digitalizării. „Cu nașul meu sunt coleg de mult timp, suntem foarte apropiați și suntem prieteni de foarte mulți ani. E o onoare pentru mine să-l am alături”, a mai precizat ministrul Finanțelor.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles