Premierul Luca Niculescu discută cu sindicatele despre majorarea salariului minim
Premierul Luca Niculescu are programată astăzi, la ora 16:00, o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor, principala temă de pe ordinea de zi fiind creșterea salariului minim. Sindicaliștii cer ca, de la 1 ianuarie, salariul minim să crească cu 675 de lei brut, ajungând la valoarea de 5.000 de lei brut.
Discuțiile au loc după ce, săptămâna trecută, premierul s-a întâlnit la Palatul Victoria și cu reprezentanții patronatelor, însă poziția acestora este diferită. Mediul de afaceri cere ca majorarea salariului minim să fie amânată, cel puțin pentru moment.
Sindicatele solicită și discuții cu liderul PSD și cu miniștrii social-democrați
Pe lângă majorarea salariului minim, sindicatele cer și noi negocieri privind legea salarizării. Reprezentanții acestora au trimis o scrisoare în care solicită, alături de întâlnirea cu premierul Luca Niculescu, discuții separate cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, dar și cu miniștrii social-democrați din Executiv.
Premierul, așteptat în Parlament la Ora Guvernului
În aceeași zi, premierul este așteptat și în Parlament, la Ora Guvernului. AUR a cerut prezența prim-ministrului pentru ca acesta să prezinte datele fiscale ale României privind situația economică. Solicitarea a trecut cu sprijinul PSD, întrucât voturile AUR nu erau suficiente pentru ca propunerea să fie adoptată.

