Inserate latinești în scrierile lui Eminescu (XXIX)
În opera lui Mihai Eminescu, una dintre cele mai recunoscute expresii din retorica romană clasică apare frecvent: „O, tempora, o mores!”, care poate fi tradusă prin „O, vremuri, o, moravuri!”. Aceasta este utilizată de poet pentru a evidenția contrastele între trecutul glorios și realitățile decadenței contemporane. De exemplu, în ziarul „Timpul”, pe 2 noiembrie 1879, Eminescu abordează tema contrarietăților dintre gloria Moldovei voievodale și situația politică actuală a românilor din Bucovina, care era sub stăpânirea habsburgică, afirmând: „O, tempora, o, mores!” pentru a sublinia degradarea valorilor morale și politice.
Exclamația lui Eminescu derivă din celebrul exordiu al Primei Catilinare, discurs rostit de Cicero în anul 63 î.Hr. împotriva demagogului Catilina, care plănuia o conspirație împotriva Senatului roman. Cicero, în calitate de consul, reușea să reprime această conspirație și, prin puterea retoricii sale, atrăgea atenția asupra absurdității situației. Frumusețea acestui discurs a devenit un model recunoscut pentru generații de oratori, și este o temă pe care Eminescu o explorează în conținutul său literar și jurnalistic.
În scrisorile lui Eminescu, figura lui Catilina devine un simbol al politicianului corupt și avid de putere, reflectând o preocupare față de corupția din societate. De exemplu, într-o corespondență adresată lui Iacob Negruzzi, poetul menționa un roman pe care dorea să-l scrie, intitulat „Naturi catilinare”, care în final s-ar transforma în „Geniu pustiu”. Această idee este susținută de afirmațiile sale, în care denunță apariția „naturilor catilinare” în timpurile de decadență, oameni care printr-o activitate febrilă, fără scrupule, reușesc să ajungă la putere, dar nu sunt îndreptățiți de o reputație sau un trecut solid.
Analizând aceasta mai profund, în articolul său din 4 aprilie 1880, Eminescu subliniază că, în vremurile de decădere, apar figuri de acest tip care acționează fără scrupule, punând în pericol valorile fundamentale ale societății. Acest comentariu servește ca o amplificare a ideii enunțate anterior, oferind o viziune clară asupra stării societății și a politicii din vremea sa. Eminescu, prin aceste reflecții, reușește să creeze un discurs complex și provocator, care rămâne relevant și astăzi.
Astfel, Eminescu folosește expresia „O, tempora, o mores!” mult mai mult decât ca pe o simplă formulă retorică; ea devine un instrument de critică socială și o mărturie a degradării morale și politice, un strigăt al conștientizării unei societăți aflate în criză. Prin utilizarea acestor referințe istorice și retorice, el reînvie tradiția criticii sociale, demonstrând astfel faptul că valorile și moravurile sunt, de fapt, repere esențiale ale unei societăți sănătoase.
În concluzie, Eminescu răspunde uneia dintre cele mai importante îngrijorări ale epocii sale, făcând apel la conștiința colectivă și la responsabilitatea socială, ceea ce confirmă relevanța și actualitatea discursului său.
