George Simion recunoaște că nu știe din ce trăiește Călin Georgescu
Președintele AUR, George Simion, a declarat în direct la TVR că nu cunoaște sursele de venit ale lui Călin Georgescu, deși afirmă în mod constant că are o relație strânsă cu fostul candidat la alegerile prezidențiale.
Întrebat în repetate rânduri dacă știe care sunt sursele de venit ale fostului prezidențiabil, Simion a evitat inițial un răspuns direct și a invocat acuzații la adresa unor lideri PSD. „Întrebarea e pe o pistă falsă”, a încercat liderul AUR un răspuns, după care a mutat discuția spre PSD și Sorin Grindeanu.
Simion a susținut că are acces, prin intermediul unor avocați care au consultat dosare, la informații despre un dosar referitor la o „cutie de bani” găsită în casa unui fost șef al RAR. „Și vreți să vă spun că în dosarul cu acea cutie de bani, de la domnul Anton, de la RAR, jumate este cu negru. Negru, negru, negru, negru. Când scrie numai Sorin, Sorin, Sorin, Sorin”, a afirmat el.
Liderul AUR a mai spus că fostul șef al RAR ar fi fost „prietenul cel mai bun și șeful de cabinet” al lui Sorin Grindeanu și că în documentele din dosar ar apărea în mod repetat numele acestuia.
Simion a revenit apoi la Călin Georgescu: „Și acum nimeni nu mai știe pe Călin Georgescu. Și George Simion e singurul nebun care încă îl susține. Îl susțin pentru că l-au votat oamenii și o să-l susțin pentru că eu sunt un om demn”, a declarat liderul AUR.
Presat de insistența întrebării, Simion a recunoscut direct că nu știe din ce trăiește Călin Georgescu. „Știți că sunt un om care răspunde direct, sincer, rapid. Dacă aș ști aceste lucruri, aș răspunde”, a spus el.

