Despre statutul femeii în comunism și urmările sale
Femeile din societatea contemporană beneficiază de un set de drepturi considerabil mai avansat în comparație cu perioada anterioară anului 1990. În prezent, aceste drepturi sunt protejate prin legi și instituții dedicate, care asigură respectarea egalității de șanse. Cu toate acestea, se constată că multe dintre condițiile necesare exercitării acestor drepturi rămân doar formalizate, fără a se traduce efectiv în realitate.
Recent, pe 13 martie 2026, am avut oportunitatea de a participa ca prezentator la lansarea volumului „Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viață privată”. Această lucrare, reeditată de Polis Books și coordonată de lectorul univ. dr. Alina-Mery Hurubean de la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, împreună cu cercetătoarea Cătălina Mihalache de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române-Filiala Iași, aduce în prim-plan problemele și contradicțiile statutului femeii în perioada comunistă. Totodată, evenimentul a inclus și lansarea volumului „Feminin – Masculin. Povestiri de carieră – viață”, având aceeași coordonare, prezentat de Cătălina-Daniela Răducu de la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane”, Filiala Iaşi a Academiei Române.
Una dintre ideile centrale ale volumului „Statutul femeii în România comunistă” este aceea că emanciparea femeilor în perioada comunistă a fost profund ambivalentă și contradictorie. Deși regimul communist a promovat formal egalitatea de gen prin acces egal la educație, integrarea pe piața muncii și reprezentare politică, aceste inițiative au fost, în esență, rezultate ale nevoilor economice și ideologice ale regimului, mai degrabă decât o dorință reală de a îmbunătăți condiția femeilor. Astfel, femeile au fost folosite ca resursă prin care regimul putea susține procesul de industrializare și ca instrumente de propagandă pentru legitimizarea puterii.
Lucrarea este structurată pe trei direcții tematice majore. Prima dintre ele analizează discursul oficial privind emanciparea femeii și politicile de egalitate de gen, evidențiind natura formală a acestor demersuri. Regimul a promovat o „egalitate de tratament” care a dus, în realitate, la perpetuarea unor inegalități structurale, deși femeile au fost integrate în muncă salariată, ele continuând să fie responsabile majoritar de treburile casnice, generând astfel fenomenul „dublei zile de muncă”.
A doua direcție tematică se concentrează asupra politicilor familiale și demografice menținute de regimul Ceaușescu, în special după decretul 770 din 1966, care interzicea avorturile. Acesta este un exemplu radical al intervenției statului în viața privată a cetățenilor, reflectând dorința dictatorială de a controla reproducerea și de a promova maternitatea ca o datorie patriotică. Politica pronatalistă a avut consecințe profunde asupra statutului femeilor, inclusiv creșterea mortalității materne și avorturile clandestine, iar femeile se aflau sub o presiune constantă de a îndeplini simultan rolurile de muncitoare și mame.
Cartea evocă, de asemenea, amintiri personale din copilăria autorului, când, după şcoală, mergea la locul de muncă al mamei sale, unde observa realitățile sociale din acea epocă. De asemenea, autorul subliniază cum femeile erau supuse unui control ginecologic riguros la locul de muncă, fiind monitorizate de autoritățile medicale pentru a preveni sarcinile nedorite, o reflectare a politicilor draconice implemetate de regimul comunist.
Cea de-a treia direcție tematică abordată analizează constructele discursive și identitare ale femeii, precum și modul în care propaganda, presa și memoria socială au influențat reprezentările feminității. Volumul discută, de asemenea, modelele simbolice de femei din comunism și strategiile prin care acestea au negociat presiunile ideologice.
Concluzia generală a lucrării evidențiază faptul că politicile comuniste au generat o emancipare distorsionată, caracterizată printr-un egalitarism formal și menținerea unor structuri patriarhale. Această moștenire continuă să influențeze relațiile de gen și în perioada postcomunistă, unde inegalitățile persistă. În final, analiza istorica a statutului femeii în comunism este esențială pentru înțelegerea dinamicilor contemporane ale egalității de gen în România.
Tranziția de la regimul comunist la societatea postcomunistă nu a reprezentat doar o schimbare de ordin politic și economic, ci și o reconfigurare profundă a relațiilor de gen. Chiar dacă în perioada comunistă emanciparea femeii era promovata ca parte a unei ideologii egalitariste, în realitate aceasta a fost însoțită de ambiguitate, constatându-se atât progrese în educație, cât și perpetuarea unor structuri patriarhale.
După prăbușirea regimului din decembrie 1989, femeile din România se aflau într-o situație complexă. Pe de o parte beneficiau de un grad de participare socială și profesională, iar pe de altă parte aveau limitări în ceea ce privește autonomia și controlul asupra propriilor vieți. Politicile de democratizare și tranziția către economia de piață au adus atât progrese, cât și noi provocări pentru femei, creând vulnerabilități pe piața muncii și în ceea ce privește conciliarea vieții profesionale cu cea familială.
Astăzi, femeile sunt mai numeroase decât bărbații în învățământul superior, iar inegalitățile de venire s-au micșorat, având acces la toate libertățile conferite de legi. Însă, se confruntă în continuare cu probleme grave precum violența domestica, maternitatea în rândul adolescentelor și subreprezentarea în funcții publice. În concluzie, deși statutul femeilor s-a îmbunătățit semnificativ față de perioada comunistă, realitatea actuală demonstrează că multe dintre progresele acestora încă necesită o implementare eficientă pentru a deveni realitate în viața cotidiană.
Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași.
