Despre populismul antiintelectual. Și despre doctorat
Poporul contemporan tinde să genereze un dispreț tot mai evident față de intelectualitate și față de cei care dețin titluri academice, în special doctoratul. Acest fenomen nu este nou, ci o consecință a proliferării plagiatelor unor politicieni influenți, care au transformat stagiul de doctorat într-o banalitate, ori chiar un concept pe care unii îl consideră „învățământ de masă”. Unii aleg să susțină că doctoratul a fost deturnat de la scopurile sale originale și a fost redus la o simplă formalitate, una care nu mai reflectă neapărat competența sau expertiza reală.
Într-un articol recent, structurat pe fundamentele populismului, am analizat cum acest curent politic se amplifică în contextul unor crize socioeconomice acute, manifestându-se printr-o nemulțumire generalizată față de conducerea statului. Această abordare retorică vizează detronarea elitelor guvernante, fiind totodată orientată împotriva intelectualilor și a expertizei acumulate prin eforturi academice. Populismul are potențialul de a genera conflicte, incluzând xenofobia și alte tipuri de extremism, dar în același timp există și o parte constructivă, care zguduie construcțiile ideologice bine înrădăcinate, expunând corupția și impotența morală a celor aflați la putere.
Critica culturii intelectuale
Discursul populist antiintelectual se concentrează asupra demonizării „elitei” formate din intelectuali, profesori și specialiști. În această narativă, cunoașterea formală este deseori uitată, fiind înlocuită de așa-numitul „bun-simț popular”, care devine criteriul verdictului final în validarea opiniei publice. Aici, expertiza academică devine un obiect de controversă, acuzată de aroganță, în timp ce cunoașterea derivată din experiența de viață, adesea igonitantă și neavizată, este glorificată.
Influențele marxiste din istoria recentă joacă un rol esențial în această dinamică, oferind un context pentru suspiciunea față de elita intelectuală. Multe dintre șabloanele populiste actuale sunt rădăcinate în convingerea că intelectualitatea legitimează injust hegemonia economică a burgheziei. De-a lungul anilor, acest conflict între intelectuali și audiența lor a creat un teren fertil pentru disensiuni, amplificând astfel disprețul față de valorile educației superioare.
Dezintegrarea instituțiilor de cunoaștere
Populismul antiintelectual nu doar că respinge elitele intelectuale, dar contestă și instituțiile care oferă formare și expertiză. Sistemul educațional și centrele de cercetare sunt adesea criticate pentru separarea lor de realitatea cotidiană și pentru incapacitatea de a răspunde nevoilor pieței muncii. Din această prăpastie, se naște o subminare generalizată a legitimității expertizei și a instituționalizării cunoașterii. Politicienii care adoptă o retorică ostilă la adresa intelectualilor pretind, nu rareori, că aceștia sunt singurii exponenți ai voinței populare, ceea ce duce la o relativizare a adevărului și o distorsionare a dezbaterilor în plan democratic.
Elementul conspiraționist al acestui populism adâncește și mai mult prăpastia, creando o imagine negativă asupra celor educați și instituțiilor de învățământ superior, percepute ca entități corupte care își protejează propriile interese. Acești „malefici” sunt considerați posesori ai „secretelor” care contribuie la proasta guvernare în detrimentul bunăstării comune. În vremuri recente, acest tip de gândire s-a transformat în a fi vehiculat de mișcări care contestă știința și expertiza, promovând scepticismul și teoriile conspiraționiste față de vaccinuri și alte intervenții medicale esențiale.
Vulnerabilitatea intelectualității în contextul socio-cultural
Retorica antiintelectuală a prins avânt în România postcomunistă, mai ales în anii ’90, în care intelectualii care pledau pentru democrație și reformare au fost demonizați de forțele politice populiste care se opuneau la modernizarea țării. Evenimente precum „mineriada” din 1990 au marcat un declin semnificativ în respectul față de intelectualitate, subliniind modul în care elitele culturale au fost izolate de opinia publică. Din păcate, imaginile negative construite în acea perioadă au continuat să influențeze percepția asupra intelectualilor până în prezent.
Astfel, guverne recente au adus în discuție reducerea sporului de doctorat, cuantificat actualmente la aproximativ 293 de lei net, în contrast cu compensația considerabil mai mare care o putea obține o femeie de serviciu pentru o zi de muncă. Această situație indică nu doar desconsiderarea academică, ci și o neîncredere sistemică în rândul societății față de cei care au parcurs un drum îndelungat pentru lărgirea orizontului de cunoaștere. Astăzi, doctoratul nu mai reprezintă o prestigioasă realizare academică, ci a devenit o eticheta devaluată, un semn al unei societăți care se înstrăinează de valorile fundamentale ale educației.
În concluzie, populismul antiintelectual actual servește nu doar pentru demolarea unei societăți fondate pe educație și cunoaștere, ci și ca o forță de polarizare care amenință integritatea și progresul țării. Este esențial să recunoaștem aceste tendințe și să adoptăm măsuri active pentru a reînvăța valorile educației și expertizei în fața unei opresii culturale ce pare să se accentueze.
