Un șofer italian, un biciclist și o justiție care doarme
Într-un oraș unde pistele de biciclete sunt mai mult o glumă decât o realitate, un șofer italian, Massimo Adami, a fost la un pas să transforme o intersecție din Iași într-un loc de tragedie. Biciclistul, Alin G., a fost acroșat și a suferit multiple fracturi, necesitând trei luni de îngrijiri medicale. Dar ce contează sănătatea unui om când justiția română are alte priorități, cum ar fi să lase dosarele să se prăfuiască până la prescriere?
Expertizele care demontează minciunile
Adami a susținut că biciclistul era invizibil, îmbrăcat în haine închise și fără lumini. Realitatea? Biciclistul purta un tricou turcoaz, pantaloni gri și avea faruri și elemente reflectorizante. Mai mult, iluminatul public era perfect funcțional, iar vizibilitatea era „ca pe timp de zi”. Dar de ce să lăsăm faptele să strice o poveste bună?
Justiția: un spectacol al tergiversării
Procurorii au avut nevoie de patru ani pentru a trimite dosarul în instanță. Apoi, judecătorii au mai pierdut șase luni în camera preliminară, iar după alte câteva termene rare, răspunderea penală s-a prescris. În septembrie 2024, șoferul a scăpat nepedepsit. Cine mai are timp de dreptate când birocrația e rege?
Despăgubiri la „sfântul Așteaptă”
Alin G. a cerut despăgubiri morale de 300.000 de lei și daune materiale de 30.000 de lei. Judecătorii au aprobat doar 2.732 de lei din daunele materiale, iar asigurătorul șoferului, Euroins, fiind în faliment, despăgubirile rămân o promisiune goală. Între timp, biciclistul trăiește cu o tijă metalică în picior și cu viața distrusă.
Un sistem care protejează vinovații
Concluzia magistraților a fost clară: vina aparține în totalitate șoferului. Dar ce folos? Sistemul judiciar românesc pare mai preocupat să protejeze infractorii decât să facă dreptate victimelor. Într-o țară unde timpul e cel mai bun avocat al vinovaților, victimele rămân doar niște numere într-un dosar uitat.
