Povestea lui nea Ioan, probabil cel mai interesant personaj din ultimele zile de la Iași
După un sfert de veac dedicat mineritului, lucrând la peste un kilometru sub pământ, nea Ioan a reușit să își expună povestea și colecția unică de flori de mină la Palatul Culturii, devenind astfel o figură proeminentă în comunitatea ieșeană. Într-un cadru plin de cristale strălucitoare și minerale prețioase, povestea sa mulțumește nu doar curiozitatea vizitatorilor, ci și dorința de a cunoaște complexitatea vieții din subteran.
Un miner dedicat, cu trăiri inaccesibile altora
Ioan Negru, în vârstă de 63 de ani și originar din Baia Mare, a coborât prima dată în mină la vârsta de 18 ani, continuând o tradiție de familie adânc înrădăcinată în cultura sa. A petrecut 26 de ani în subteran, o experiență despre care spune că a fost atât cea mai frumoasă, cât și cea mai grea meserie. „Mineritul a fost o vocație, o alegere inevitabilă în contextul în care, în zona noastră, agriculura și mineritul erau principalele surse de venit”, explică el, evidențiind pasiunea și dedicarea pentru această meserie.
Pericolele și provocările subterane
În timpul activității sale minerale, Ioan a trebuit să înfrunte condiții extrem de dure: temperaturi ridicate, lipsa oxigenului și, nu în ultimul rând, riscurile legate de accidente. El rememorează cum, înainte de a coborî, colegii din mină foloseau o formulă de despărțire, spunându-și „noroc bun”, conștienți că revenirea la suprafață nu era garantată. Acest salut subliniază gravitatea muncii pe care o desfășurau și riscurile constante care îi așteptau.
Îndrăgostit de minerale și de natura lor
În afara dificultăților și a pericolelor specifice mineritului, nea Ioan a găsit frumusețe în mineralogie, adunând o colecție impresionantă de flori de mină. Printre aceste minereuri, antimonitele și ametistele, fiecare dintre ele purtând o poveste aparte. Fiecare piatră reprezintă o amintire, o legătură cu trecutul și cu munca depusă în adâncuri. „Am început să colecționez aceste flori de mină de la o vârstă fragedă, fiind fascinat de frumusețea lor unică”, își amintește cu nostalgie.
Impactul depresiei mineritului asupra comunității
Ioan a mai vorbit și despre efectele închiderii miniere, menționând cum, în anii ’90, mulți dintre colegii săi au fost nevoiți să părăsească mina din cauza reducerii locurilor de muncă. „Minerii erau, pe vremuri, a treia putere în stat, dar realitatea s-a schimbat radical după revoluție”, a afirmat el, evidențiind că după 1997, mii de mineri au fost despărțiți de locul de muncă din cauza restructurărilor.
Un nou început, dar cu amintiri păstrate
Azi, Ioan se bucură de florile sale de mină și participă la târguri în România și în străinătate, unde vinde din colecția sa, păstrând cele mai valoroase piese pentru sine. „Am scăpat de minerit, dar nu regret experiența. A fost o parte din mine și tot ceea ce am realizat”, a concluzionat el, păstrând cu drag amintirile vieții sale sub pământ.
