Atenție la înțepături! Virusul West Nile revine în această vară
Pe data de 29 iulie 2026, un caz alarmant a fost raportat în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași. O pacientă de 22 de ani, din județul Vaslui, fără antecedente medicale semnificative, a fost diagnosticată cu infecție cu virusul West Nile. Deși aceasta nu a relatat mușcături de țânțari recente, prezentarea clinică a inclus simptome severe precum cefalee occipitală, dizartrie, vertij, instabilitate posturală și diplopie.
După evaluarea inițială efectuată la Spitalul din Vaslui, pacientă a fost transferată la Iași pentru investigații suplimentare, unde s-au efectuat o serie de teste imagistice, inclusiv tomografii și imagistică prin rezonanță magnetică, dar fără a identifica modificări patologice semnificative. Datorită simptomelor sugestive, s-a realizat o puncție lombară, care a evidențiat o creștere a elementelor celulare, consolidând suspiciunea de infecție.
În urma testelor serologice, au fost detectați anticorpi anti-virus West Nile de tip IgM, confirmând astfel etiologia virală a infecției. Pacienta a beneficiat de tratament simptomatic și măsuri de suport, având o evoluție favorabilă. Acest incident subliniază importanța consultării medicale timpurii în cazul apariției simptomelor de boală, ceea ce poate contribui la un diagnostic rapid și un tratament corespunzător.
DATE GENERALE DESPRE VIRUSUL WEST NILE
Identificat pentru prima dată în 1937 în Uganda, virusul West Nile a devenit o provocare globală de sănătate în ultimele decenii, având cazuri raportate în diverse regiuni, inclusiv în România. Anul 1996 a marcat un vârf, cu aproximativ 352 de cazuri înregistrate.
Virusul face parte din genul Flavivirus, care include și altele precum virusurile Dengue și Zika, fiind transmis prin înțepătura țânțarilor din specia Culex pipiens. Spre deosebire de malaria, care este provocată de un parazit și transmisă prin țânțarul Anopheles, West Nile implică o dinamică de transmitere diferită, manevrând simptome și tratamente unice.
CUM SE TRANSMITE INFECȚIA CU VIRUSUL WEST NILE
Infecția cu virusul West Nile se transmite prin înțepătura țânțarilor infectați, care se contaminează prin sângele păsărilor purtătoare ale virusului. Deși oamenii și caii pot deveni gazde temporare, aceștia nu contribuie la răspândirea virusului, având viremii insuficiente pentru a infecta alți țânțari. În plus, nu există transmitere de la om la om prin contact direct.
Grupurile cele mai vulnerabile includ persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, cei cu un sistem imunitar compromis sau cu afecțiuni cronice. Virusul este cel mai activ în sezonul cald, între lunile iunie și octombrie, cu o prevalență notabilă în sud-vestul și sud-estul României, inclusiv capitalele județelor Brăila, Galați, Iași și București.
CUM SE MANIFESTĂ BOALA
Majoritatea celor infectați nu dezvoltă simptome, cu aproximativ 80% dintre pacienți fiind asimptomatici. Totuși, 20% din cei afectați pot prezenta stări de oboseală, dureri musculare, febră, cefalee și greață în decurs de 2-14 zile de la infectare. Cazurile severe, de aproximativ 1%, pot aduce complicații precum spasme musculare și tulburări neurologice.
Simptomele severe, care pot include paralizii și deteriorarea cognitivă, necesită un diagnostic rapid și tratamente adaptate. Complicațiile pot persista pe termen lung, cu recuperarea fiind adesea incompletă.
DIAGNOSTICUL INFECȚIEI
Pentru diagnosticarea infecției, se realizează o anamneză detaliată și teste de laborator pentru a identifica anticorpii specifici. Testele ELISA și PCR sunt esențiale, având rol în confirmarea infecției în fazele inițiale. Imagistica cerebrală poate fi utilizată pentru investigarea complicațiilor neurologice.
TRATAMENTUL
În prezent, nu există un tratament antiviral specific pentru infecția cu virusul West Nile. Măsurile terapeutice se concentrează pe ameliorarea simptomelor, hidratare și suport respirator în cazurile severe. Monitorizarea pacienților pentru prevenirea complicațiilor neurologice este crucială.
Finalul spitalizării și prognosticurile variază, cei cu forme ușoare având șanse mari de recuperare completă, în timp ce cazurile severe pot duce la deces, mai ales în rândul pacienților cu comorbidități sau cei vârstnici.
PREVENȚIA
Pentru a reduce riscurile de infectare, se recomandă evitarea mușcăturilor de țânțar prin utilizarea de repelenți, plaselor și îmbrăcămintei adecvate în zonele infestate. Campaniile de dezinsecție și monitorizarea păsărilor sunt strategii esențiale în controlul răspândirii virusului.
