24.7 C
România
miercuri, mai 6, 2026

21 martie, Ziua Internațională a Sindromului Down

21 MARTIE, ZIUA MONDIALĂ A SINDROMULUI DOWN

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, sărbătorită anual pe 21 martie, Fundația Star of Hope România va organiza un eveniment special în data de 23 martie 2026, începând cu ora 10.00, la Centrul Star of Hope din Iași. Acest eveniment are ca obiectiv promovarea incluziunii și conștientizării nevoilor specifice ale persoanelor cu sindrom Down.

Tema globală a acestui an, „Împreună împotriva singurătății”, subliniază o problemă profundă și adesea trecută cu vederea: numeroase persoane cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale se confruntă frecvent cu izolarea socială și lipsa de conexiuni autentice. Această singurătate nu este doar o stare emoțională, ci reprezintă o provocare reală care afectează sănătatea și calitatea vieții, având adesea la bază excluziunea, stigmatizarea și lipsa oportunităților de a participa activ în comunitate.

Evenimentul organizat de fundația noastră își propune să răspundă acestui apel global, creând un spațiu propice pentru interacțiune, acceptare și bucurie. Vor participa copiii și tinerii cu sindrom Down care beneficiază de serviciile centrului, alături de elevi de la Colegiul Tehnic „I.C. Ștefănescu” din Iași și studente ale Universității „Alexandru Ioan Cuza”, specializați în Psihologie și Științe ale Educației.

Prin activități interactive, jocuri și momente de socializare, ne propunem să construim punți reale între tineri, să stimulăm empatia și să demonstrăm că incluziunea începe prin relații autentice și deschidere reciprocă.

Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută la nivel internațional pentru a promova drepturile, incluziunea și bunăstarea persoanelor cu sindrom Down, data de 21 martie având semnificația de a aduce în atenție cele trei copii ale cromozomului 21.

Prin acest demers, Fundația Star of Hope România își reafirmă angajamentul de a susține integrarea socială și dezvoltarea copiilor și tinerilor cu dizabilități, contribuind astfel la crearea unei comunități mai deschise, empatice și incluzive.

Tuturor celor care doresc să susțină activitatea noastră le oferim mai multe modalități de implicare, inclusiv donații directe și posibilitatea de a redirecționa 3,5% din impozitul pe venit, fără costuri suplimentare.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles