10.6 C
România
miercuri, noiembrie 11, 2026

Școli din Regatul Unit și Irlanda, vizate de alerte cu bombă catalogate drept false

Alerte cu bombă în școli din Regatul Unit și Irlanda, catalogate drept false de autorități

Mai multe școli din Regatul Unit și Irlanda au primit miercuri mesaje de alertă cu bombă, pe care autoritățile le-au calificat drept false. Poliția irlandeză a declarat că era la curent cu o „comunicare generică” trimisă către mai multe unități școlare și că, în urma evaluărilor, amenințarea nu era credibilă, nefiind necesară nicio evacuare.

De asemenea, numeroase școli din Irlanda de Nord au primit un e-mail amenințător care a fost tratat ca o farsă, a anunțat poliția din această provincie britanică. Autoritățile din Scoția, Irlanda de Nord și Republica Irlanda au precizat că mesajul provine din afara Regatului Unit. „Ancheta noastră a stabilit că nimic nu sugerează că acestea ar reprezenta o amenințare credibilă sau că ar exista o amenințare mai amplă la adresa publicului”, se arată în declarația poliției.

Sute de școli din Italia evacuate în aceeași zi

Alertele din Regatul Unit și Irlanda au fost emise în aceeași zi în care sute de școli din mai multe orașe din Italia au fost evacuate din cauza unor mesaje similare. Mesajele anonime amenințau cu detonarea unor bombe ascunse în clădirile școlare. La Roma, printre unitățile evacuate s-au numărat liceele Talete, Mamiani și Tacito, iar alertele au ajuns și în alte regiuni, inclusiv Friuli-Venezia Giulia și Piemont.

Alertele de miercuri vin la nouă zile după cele din 2 noiembrie, când 279 de școli din Italia au primit e-mailuri asemănătoare, semnate atunci de „corpul gărzilor revoluției islamice”. Toate amenințările de atunci s-au dovedit false.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles