Procurorii francezi cer pedepse severe în dosarul de corupție al fostului ministru al Justiției
Parchetul Național Financiar din Franța a solicitat luni o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru Rachida Dati, fost ministru al Justiției, judecată pentru corupție la Paris. Conform cererii acuzării, doi dintre cei patru ani ar urma să fie executați sub supraveghere, cu brățară electronică.
Procurorii au cerut, de asemenea, interzicerea dreptului de a candida la alegeri și de a ocupa funcții publice timp de cinci ani, cu aplicare imediată. Dacă instanța va accepta cererea, Rachida Dati își va pierde mandatul de primar al unui arondisment din Paris, funcție pe care o ocupă din 2008.
Acuzațiile vizează un contract din 2009
Ancheta în care este implicată fosta ministră vizează un contract pentru servicii juridice încheiat în 2009 între Rachida Dati și Carlos Ghosn, care conducea la acea dată alianța Renault-Nissan. Acuzarea susține că respectivul contract ar fi ascuns activități de lobby desfășurate de Dati în Parlamentul European în beneficiul companiei auto, pentru care ar fi primit 900.000 de euro.
Fostul ministru a respins acuzațiile, afirmând că sumele primite au reprezentat plata pentru activitatea sa de avocat.
Carlos Ghosn, judecat în lipsă
În același dosar este judecat și Carlos Ghosn, fostul director general al Renault-Nissan. Acesta se află în Liban din 2019, după ce a fugit din Japonia, unde era cercetat pentru infracțiuni financiare. Ghosn este judecat în lipsă în Franța.
Procurorii au cerut și în cazul său o pedeapsă de patru ani de închisoare și menținerea mandatului de arestare emis pe numele său. Instanța urmează să pronunțe decizia în acest dosar peste câteva luni.

