Un analist chino-canadian anunță cinci scenarii sumbre pentru 2027
Jiang Xueqin, profesor și comentator politic cunoscut pe rețelele sociale drept „Nostradamus al Chinei”, a prezentat cinci previziuni îngrijorătoare pentru anul 2027, într-un interviu acordat realizatorului american Jack Neel și difuzat pe YouTube. Analistul a precizat că nu are capacități supranaturale și că își construiește scenariile pornind de la obiectivele liderilor politici, de la deciziile acestora și din comparații cu evenimente istorice similare. El a devenit cunoscut după ce a anticipat victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2024 și implicarea directă a Statelor Unite și Israelului în conflictul cu Iranul.
Un război cu Iranul care ar putea dura două decenii
Prima previziune vizează extinderea conflictului dintre Statele Unite și Iran. Jiang consideră că Washingtonul ar putea declanșa o operațiune militară terestră pe teritoriul iranian, care s-ar transforma într-un război de lungă durată. „Cred că acest război dintre SUA și Iran nu va face decât să se extindă. Nu există nicio cale de ieșire. Vom vedea o invazie terestră a Iranului, iar SUA vor rămâne blocate acolo. Patru ani reprezintă o estimare optimistă. Ar putea fi zece sau douăzeci de ani”, a declarat analistul.
Recrutare obligatorie și militari pe străzile marilor orașe
A doua previziune se referă la necesarul de militari pentru un astfel de conflict. Jiang apreciază că autoritățile americane ar putea reintroduce serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, iar pregătirile legislative și administrative pentru recrutarea obligatorie ar putea fi finalizate până în 2027.
Cea de-a treia previziune privește situația politică și măsurile de securitate din Statele Unite. Potrivit analistului, Serviciul pentru Imigrație și Control Vamal (ICE) ar putea primi atribuții suplimentare, iar Garda Națională ar putea fi mobilizată în marile orașe americane. El a amintit că militari ai Gărzii Naționale sunt deja prezenți la New York, unde în martie 2024 au fost mobilizați 750 de militari pentru a sprijini poliția în stațiile de metrou, după o serie de atacuri asupra călătorilor și angajaților, iar misiunea continuă și în 2026, cu efective extinse la 1.050 de militari. „Până în 2027, structura pentru recrutarea la nivel național trebuie să fie pregătită. ICE va deveni mult mai puternică decât își imaginează oamenii. Vor să desfășoare Garda Națională în toate marile orașe americane, deoarece se pregătesc pentru un colaps economic”, a susținut Jiang.
Scenarii privind un al treilea mandat al lui Trump
Analistul mai crede că Donald Trump ar putea încerca să rămână la putere după încheierea celui de-al doilea mandat, în 2029, și avansează două posibilități: suspendarea Constituției în timpul unui război sau candidatura lui Trump la funcția de vicepreședinte, alături de fiul său, Donald Trump Jr., care ar candida la președinție. În cea de-a doua variantă, fiul său ar urma să renunțe la funcție după alegeri. Constituția Statelor Unite interzice alegerea unei persoane în funcția de președinte de mai mult de două ori. În acest fel însă, Trump nu ar fi ales pentru un al treilea mandat, ci ar prelua funcția de președinte după demisia fiului său, prin procedura de succesiune, care permite vicepreședintelui să preia automat conducerea țării, fără organizarea unor noi alegeri.
O criză economică americană resimțită la nivel mondial
A patra previziune se referă la prăbușirea economiei americane și la consecințele unui asemenea eveniment la nivel global. Jiang consideră că o închidere prelungită sau repetată a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului și gazelor, ar putea declanșa o criză economică majoră. Blocarea transporturilor ar determina creșterea prețurilor petrolului, gazelor naturale și îngrășămintelor, iar scumpirile s-ar transmite ulterior către alimente, transporturi și alte produse de bază, afectând populația din numeroase țări. „Dacă SUA pierd acest război, aceasta va însemna prăbușirea economiei americane”, a avertizat analistul.
„Război civil” în Statele Unite
A cincea previziune privește izbucnirea unor tulburări sociale de amploare în Statele Unite. Comentatorul anticipează proteste masive, revolte și confruntări între manifestanți și forțele federale, alimentate de nemulțumirile populației și de deteriorarea situației economice. Deși folosește termenul de „război civil”, Jiang nu descrie un conflict militar clasic între două armate, ci se referă mai degrabă la violențe locale și confruntări repetate în diferite orașe americane. Serviciul pentru Imigrație și Control Vamal și Garda Națională ar putea deveni principalele instituții implicate în aceste confruntări.

