5.2 C
România
luni, noiembrie 2, 2026

Nicușor Dan o felicită pe noua președintă a Bulgariei

Nicușor Dan o felicită pe Iliana Iotova pentru alegerea ca președintă a Bulgariei

Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj de felicitare către Iliana Iotova, după alegerea acesteia în funcția de președintă a Bulgariei. Șeful statului și-a exprimat încrederea în continuarea și aprofundarea cooperării dintre România și Bulgaria.

„Felicitări Iliana Iotova pentru alegerea sa în funcția de președinte al Bulgariei! Aștept cu interes să continuăm colaborarea strânsă și să aprofundăm cooperarea dintre țările noastre. În calitate de vecini, parteneri în cadrul UE și aliați în cadrul NATO, putem face multe împreună pentru securitatea și dezvoltarea regiunii noastre, începând cu Marea Neagră”, a scris Nicușor Dan pe platforma X.

Președintele României și-a exprimat totodată speranța că noua lideră de la Sofia va efectua în curând o vizită în România. „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând pe președinta Iotova în România”, a mai transmis șeful statului.

Iliana Iotova a obținut 57,58% din voturi în turul al doilea

Potrivit datelor transmise de Comisia Electorală Centrală din Bulgaria, bazate pe 99,95% din procesele-verbale ale secțiilor de votare, Iliana Iotova a obținut 57,58% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, asigurându-și astfel un mandat de cinci ani.

Mesajul președintelui român vine după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o felicitase duminică pe Iliana Iotova pentru victoria în alegerile prezidențiale din Bulgaria. „De la securitate și apărare până la competitivitatea noastră și independența energetică, aștept cu nerăbdare să continuăm colaborarea noastră. Pentru o Bulgarie puternică într-o Europă puternică”, a transmis Ursula von der Leyen într-un mesaj publicat pe X.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles