13.3 C
România
duminică, octombrie 25, 2026

Lider rus: americanii ar trebui să-l elimine pe Zelenski

Dmitri Medvedev sugerează o metodă radicală de a scăpa de Zelenski

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse și fost președinte al Rusiei, i-a sugerat președintelui american Donald Trump să-l elimine pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski prin intermediul CIA și al Pentagonului, relatează Nexta.

„Ce ar trebui să facă Trump cu acest său fiu de câine? Răspunsul se găsește în istoria americană. Trebuie doar să convoace ministrul apărării și directorul CIA și să le ceară să rezolve această neplăcută problemă”, ar fi spus liderul rus, potrivit publicației citate.

Un politician cunoscut pentru retorica sa agresivă

Dmitri Medvedev este cunoscut pentru retorica extrem de agresivă, pentru insultele la adresa liderilor occidentali și pentru amenințările repetate cu un conflict nuclear sau cu un Al Treilea Război Mondial. De la declanșarea războiului din Ucraina, declarațiile sale au suferit o schimbare radicală, trecând de la imaginea de politician moderat și tehnocrat la cea de propagandist radical al Kremlinului.

În februarie 2024, la scurt timp după moartea liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi într-o colonie penitenciară, Medvedev a lansat un atac la adresa soției acestuia. El a spus că Iulia Navalnaia părea „fericită” și că „a așteptat acest eveniment în toți acești ani” pentru a-și lansa propria carieră politică. Liderilor UE și europenilor în general li s-a adresat cu termeni precum „imbecili” și „animale proaste”, iar participanților la manifestările pro-vest din Georgia le-a transmis că „pe vremuri, îi spânzuram de stâlp”.

Presiuni americane asupra Kievului

În paralel, Donald Trump face presiuni asupra lui Zelenski și vrea ca acordul de pace să fie semnat în decembrie la clubul său de golf. În acest context, au apărut discuții despre posibilii succesori ai lui Zelenski la conducerea Ucrainei, patru nume intrând în calcule după declarațiile președintelui american.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles