O dronă de tip Geran a explodat în Republica Moldova; poliția a găsit fragmente pe o rază de 120 de metri
O dronă de tip Geran s-a prăbușit și a explodat în apropierea localității Brănești, raionul Orhei, după ce a intrat în arborii dintr-o zonă forestieră. Poliția Republicii Moldova a anunțat joi că experții Secției tehnico-explozive au finalizat cercetarea la fața locului.
Potrivit constatărilor preliminare, aparatul de zbor fără pilot a lovit arborii dintr-o fâșie forestieră aflată la aproximativ 10 metri de o șosea, după care a căzut la sol și a explodat. În urma deflagrației a fost format un crater cu diametrul de aproximativ 50 de centimetri și adâncimea de circa 30 de centimetri.
Pe o rază de aproximativ 30 de metri au fost observate deteriorări ale copacilor provocate de suflul exploziei, precum și urme ale efectului termic. La aproximativ 15 metri de locul principal al exploziei au fost descoperite alte două cratere, cu diametre de aproximativ 50 și 30 de centimetri.
Pe o rază de aproximativ 120 de metri au fost găsite mai multe fragmente ale aparatului de zbor. Printre acestea se află componente ale aripilor din spate, pe care apare marcajul „Герань-4”, blocuri electronice și elemente ale sistemului de propulsie. Poliția precizează că printre componente se află și un motor turboreactiv care prezintă urme ale efectului termic. Toate componentele descoperite au fost ridicate și transmise pentru expertiză.
Incidentul a fost semnalat inițial miercuri seara, după ce poliția a fost alertată cu privire la auzirea unui sunet puternic, asemănător unei explozii, în apropierea localității Brănești. La fața locului au fost trimise serviciile specializate, iar zona a fost securizată. Circulația rutieră a fost sistată temporar în ambele direcții, iar șoferilor li s-a recomandat să evite zona și să folosească rute alternative. Nu au fost raportate victime.
Poliția Republicii Moldova continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului.

