Dan Neculăescu a discutat cu omologii din Republica Moldova și Estonia
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său din Republica Moldova, Mihai Popșoi, căruia i-a transmis că sprijinul României pentru integrarea europeană a Chișinăului rămâne ferm, în spiritul Parteneriatului strategic dintre cele două state.
Anunțul a fost făcut de șeful diplomației române într-o postare pe platforma X, în care a precizat că interconectarea și investițiile românești reprezintă priorități pentru România și că proiectele din aceste domenii vor continua.
„Interconectarea și investițiile românești reprezintă prioritatea noastră și continuăm să avansăm activ pe toate proiectele relevante”, a mai scris ministrul.
Cooperare cu Estonia pentru apărarea Flancului Estic al NATO
În aceeași zi, Dan Neculăescu a discutat și cu ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, despre consolidarea cooperării în domeniul securității dintre România și Estonia.
Ministrul român a precizat că cele două țări acționează împreună pentru apărarea Flancului Estic al NATO, de la Marea Neagră până la Marea Baltică, bazându-se pe o coordonare solidă, atât la nivel bilateral, cât și în calitate de aliați și state membre ale Uniunii Europene.

