Ce cântăm la baraj?
Ambient. Admirabila echipă națională de fotbal a României, condusă de legendarul Mircea Lucescu, a pierdut șansa de a ocupa locul doi în grupa de calificare pentru World Cup 2026, după o repriză catastrofală desfășurată la Zenica. Această situație a dus la o confruntare inevitabilă în semifinala barajului, unde tricolorii vor înfrunta echipa Turciei pe terenul acesteia. În cazul unei minuni, decizia finală se va lua tot în deplasare, fie în Slovacia, fie în Kosovo.
Vorba lui nea Iancu: ne-am procopsit. Parcă-l auzim pe semilegedarul Țiți Dumitru, „Da’ cu nea Mircea cum rămâne?”. Subiectul principal al discuțiilor post-Zenica este, fără îndoială, Mircea Lucescu. Există o mulțime de oameni, inclusiv printre cei autorizați, care îi cer lui Lucescu să se retragă și să lase locul unui antrenor serios care să ne salveze. Printre aceștia se numără și un fost arbitru de finală UCL, dar și destui exponenți ai generației aurite. Pe de altă parte, alții, la fel de autorizați, susțin că schimbarea selecționerului doar pentru acest baraj ar fi o măsură inutilă. Argumentele lor sunt clare: Lucescu trebuie să-și ducă crucea până la capăt. Dacă nu ne calificăm la Mondiale, vom da vina pe el, dar cu un antrenor nou, ce am face? Altul la rând, că ne-am lămurit cu ăsta!
Și eu l-am criticat pe Lucescu, dar nu din cauza vârstei sale înaintate, ci din cauza hachițelor inerente. În anii săi de glorie, Il Luce nu-și critica public elevii și avea un tact deosebit în relația cu vestiarul, chiar și cu jucători turbulenți precum Yalcin Sergen sau Taribo West. Pe partea pozitivă, cu unele greșeli recunoscute chiar de el, poate izvorâte din aroganță, este limpede că Mircea Lucescu, deși ciufut, știe mult fotbal și a realizat lucruri bune. De aceea, cred că singurul care poate îndrepta situația este tot el. Un alt antrenor, bun și disponibil, nu ar accepta să preia naționala pentru doar două meciuri, inclusiv așteptatul Gică Hagi. Nici nu se înghesuie lumea la ușa „alesei” dintr-un motiv simplu: meseria de selecționer, din ce în ce mai diferită de cea de antrenor de club, se practică pe bani puțini și cu o responsabilitate imensă. De aceea a plecat Mirel Rădoi, de aceea s-a dus Edi Iordănescu.
Dar ce zice maestrul Lucescu? Amenință cu demisia, dar nu o poate accepta. Este convins că mai poate duce naționala în America, iar optimismul său nu este de condamnat. Își imaginează un final apoteotic al carierei sale, petrecut în țara de origine, și nu vrea să renunțe pentru o plecare cu coada între picioare. Lucru, de asemenea, de înțeles.
Cât despre FRF, nu are altă opțiune. Repatrierea lui nea Mircea, dorită de toată lumea de ani de zile, este considerată o reală izbândă la Casa Fotbalului. Burleanu & Co nu pot să-și certifice un eșec care, deocamdată, nu s-a materializat. Să recunoaștem că, conform destinului stabilit de sorți, o comportare onorabilă la baraj ar salva parțial obiectivul clădit pe o misiune practic imposibilă. Așa că, dragi hateri, cobitori și văicăreți, mai aveți puțintică răbdare: Lucescu n-are cum să plece înainte de baraj.
Cât despre barajele în sine, se pare că bafta sorților moștenită de la clanul Iordăneștilor s-a cam dus. Întâi, în viesparul de la Istanbul, favorabil unei echipe otomane cel puțin la fel de valoroase ca Italia, iar dacă tricolorii ies nevătămați de-acolo, la câteva zile merg în Slovacia, la o echipă superioară tricolorilor, sau, prietena noastră Kosovo. Românii au mai făcut meciuri decisive memorabile, dar două de același gen, la interval scurt, reprezintă o provocare inedită pentru ai noștri. Cine trebuie să rezolve această situație? Tot Mircea Lucescu, săracu’, cu munca de capacitate și tactul despre care ni se pare că l-a cam lăsat. Deși „Il Luce” cunoaște bine fotbalul turcesc, este greu de crezut că va fi suficient, iar șansele de a răzbate sunt minime. Dar „Deșteaptă-te, Române” cântat de mareea galbenă sună mai frumos decât „Văleu, văleu, văleleu” chiar în interpretarea nemuritoare a Mariei Tănase!
Sursa: www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ce-cantam-la-baraj–1814458.html
