9.3 C
România
miercuri, septembrie 23, 2026

Ce a făcut Nicușor Dan în SUA alături de delegația română. Bilanțul după reuniunea ONU

Bilanțul vizitei lui Nicușor Dan în SUA: intervenții la ONU și întâlniri cu investitori americani

Președintele Nicușor Dan a prezentat, miercuri, bilanțul deplasării sale în Statele Unite, unde a participat la dezbaterile generale ale Adunării Generale a ONU. Șeful statului a vorbit despre întâlnirile avute cu oficiali americani, investitori și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Nicușor Dan a declarat că a susținut o intervenție în sesiunea plenară a Adunării Generale a ONU, dar și în Consiliul de Securitate și într-un alt format al organizației. Președintele a menționat și întâlnirea bilaterală cu secretarul general al ONU, precum și participarea la recepția oferită de președintele Statelor Unite.

În marja reuniunilor ONU, șeful statului a avut mai multe întâlniri axate pe relația dintre România și Statele Unite, inclusiv cu reprezentanții DFC, organismul american pentru comerț exterior, cu care România are un dialog mai vechi legat de investițiile americane în țară.

Președintele a avut o întâlnire și la Atlantic Council, unde a discutat despre extinderea cooperării bilaterale. De asemenea, Nicușor Dan a menționat întâlnirea cu Ronald Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc, în cadrul căreia au fost abordate relațiile României cu Statele Unite și Israel.

Șeful statului a spus că s-a întâlnit și cu foști ambasadori ai SUA în România, precum și cu alți diplomați americani, dar și cu reprezentanți ai mediului financiar. „Ne-am întâlnit cu foștii ambasadori ai Statelor Unite în România și alți ambasadori americani. Din nou, o întâlnire despre relațiile bilaterale româno-americane. Ne-am întâlnit cu J.P. Morgan la sediul Băncii și cu finanțatori americani și nu numai ai obligațiunilor românești, în care le-am explicat situația și politică și financiară a României. Ne-am întâlnit cu antreprenorii români din zona de tehnologie, unde am discutat despre oportunitatea a folosi expertiza lor în dezvoltări viitoare în România”, a declarat președintele.

Totodată, el a menționat mai multe întâlniri cu oameni de afaceri americani interesați de România.

Promovarea candidaturii României la Francofonie și întâlniri bilaterale

Nicușor Dan a vorbit și despre mai multe întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai unor state francofone, între care Armenia, Liban, Guineea și Senegal. Unul dintre obiectivele delegației române a fost promovarea candidaturii lui Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.

Președintele a acordat și trei interviuri presei americane, în care a vorbit despre România și despre oportunitățile de cooperare cu Statele Unite. „Am avut 3 interviuri în presa americană încercând să explicăm de ce România e interesantă pentru parteneriatul cu Statele Unite și mai ales pentru investiții americane”, a spus Nicușor Dan.

Omagiu adus românilor morți în atentatele de la 11 septembrie

În cadrul vizitei, președintele a participat la inaugurarea unei intersecții care va purta numele Reginei Maria, eveniment organizat în contextul împlinirii a 100 de ani de la vizita acesteia în Statele Unite. Nicușor Dan a vizitat și memorialul World Trade Center, unde a adus un omagiu celor cinci români care au murit în atentatele din 11 septembrie 2001.

„Și sunt foarte bucuros că, în cursul acestei deplasări, am decorat un muzeu din Statele Unite dedicat reginei Maria, înființat acum 100 de ani”, a mai spus șeful statului.

Participarea celorlalți membri ai delegației române

Președintele a menționat și participarea Mirabelei Grădinaru la evenimente dedicate copiilor și educației, organizate de Melania Trump, Emine Erdogan și Olena Zelenska, precum și la un dejun cu primele doamne și primii domni. „Și a avut întâlniri bilaterale cu prima doamnă din Austria, prima doamnă din Kenya”, a mai spus președintele despre Mirabela Grădinaru.

Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, prezentă la New York, a avut, la rândul său, mai multe întâlniri cu omologii din zona francofonă. Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri, împreună cu consilierul prezidențial Radu Burnete.

Consilierii prezidențiali Marius Lazurca și Vlad Ionescu au purtat discuții cu reprezentanți ai administrației americane pe teme de politică externă și securitate. Consiliera pentru diaspora, Ana-Maria Geană, a participat la o întâlnire a românilor din Statele Unite, care a avut loc la Chicago.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles