Alertă cu bombă la bordul unui zbor Wizz Air: aeronava, escortată de un avion de vânătoare și deviată la Budapesta
Un avion al companiei Wizz Air, care efectua un zbor de la Londra către Sofia, a fost redirecționat luni către aeroportul din Budapesta, după ce la bord a fost semnalată o amenințare cu bombă. Informația a fost făcută publică de ministrul ungar al Apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Pentru escortarea aeronavei de pasageri a fost mobilizat un avion de vânătoare Gripen al Forțelor Aeriene Ungare. Aeronava civilă a aterizat în siguranță pe aeroportul din capitala Ungariei.
După aterizare, autoritățile au început verificările de securitate asupra avionului și a pasagerilor, a transmis compania Wizz Air. Avionul militar Gripen s-a întors ulterior la baza sa din Kecskemét, după încheierea misiunii de escortare.
Ministrul ungar al Apărării a precizat că poliția a dispus măsuri suplimentare în urma aterizării, în timp ce autoritățile continuă verificările pentru a stabili dacă amenințarea cu bombă se confirmă.
Deocamdată nu au fost comunicate informații suplimentare privind identitatea persoanei care a transmis amenințarea sau rezultatul verificărilor de securitate.

