Apelurile la 911 din cazul Christei Pike arată întârzieri cauzate de confuzie
Intervenția medicală de urgență pentru Christa Pike, deținută care a supraviețuit unei execuții prin injecție letală în Tennessee, a fost întârziată de confuzia dintre echipele de intervenție și oficialii penitenciarului, arată înregistrările apelurilor la 911.
Conform acestor înregistrări, au trecut minute prețioase în timp ce salvatorii și oficialii încercau să stabilească dacă solicitarea de ajutor medical venită din camera de execuție era reală.
Primul apel, considerat inițial un fals
Primul apel la 911 a fost primit pe 30 septembrie, la ora 20:40, dar a trecut mai bine de o jumătate de oră până când oficialii penitenciarului au confirmat că solicitarea era legitimă.
La ora 21:03, o persoană neidentificată declara: „Potrivit superiorilor noștri… am fost informați că este un apel fals. Nu este nevoie de asistență medicală la penitenciarul Riverbend”.
Patru minute mai târziu, un membru al echipei de intervenție raporta că persoane aflate la intrarea penitenciarului insistau că urgența era reală. „Cineva se află în fața porții penitenciarului și ne spune că este real și insistă să intrăm. Spun că sunt un fel de oficiali ai statului. Am nevoie ca cineva să meargă la poartă și să vorbească cu acești oameni”, a transmis acesta.
Abia la ora 21:11 oficialii penitenciarului au confirmat că apelul pentru ajutor era autentic.
Christa Pike a supraviețuit la două doze de injecție letală
Christa Pike, în vârstă de 50 de ani, a fost spitalizată după ce a supraviețuit administrării a două doze de pentobarbital, substanța utilizată de autoritățile din Tennessee în încercarea de a o executa.
Femeia fusese condamnată pentru uciderea colegei sale Colleen Slemmer, care a fost bătută și înjunghiată mortal în 1995.
La un moment dat, Pike a fost conectată la un ventilator, iar avocații săi nu se așteptau ca aceasta să supraviețuiască.
Externată și returnată în penitenciar
Ulterior, avocații au declarat că Pike și-a recăpătat cunoștința, a început să vorbească și să meargă cu ajutor. Între timp, aceasta a fost externată din spital și s-a întors la Centrul de Reabilitare Debra K. Johnson, penitenciarul pentru femei în care a fost încarcerată timp de 30 de ani.

