PLEDOARIE IN EXTREMIS PENTRU SALVAREA PREDĂRII LIMBII LATINE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ROMÂNESC (II)
Cauza limbii latine și a culturii umaniste în general se pare că a intrat pe un teren acoperit de umbră, părând a fi abandonată de societatea noastră contemporană. Deși recunoaștem eșecul actual, avem nevoie să ne păstrăm speranța că viitorul va aduce o generație mai împlinită care va corecta aceste neajunsuri. Așa cum am observat anterior, funcția Academiei Române, aceea de a proteja identitatea națională, este invocată frecvent, însă fără o definiție clară a termenului „identitate națională”. Această ambiguitate duce la întrebări importante: ce reprezintă cu adevărat identitatea românească? Care sunt componentele esențiale, în afară de cele latine, care ne definesc ca națiune? Aceste întrebări devin tot mai presante cu fiecare ocazie în care celebrăm instituții de seamă, cum ar fi împlinirea celor 160 de ani de existență ai Academiei Române, instituție fondată de ardeleni cu un puternic simț latinizant.
Marea întrebare este dacă suntem conștienți de contribuțiile importante ale fondatorilor acestei academii și dacă găsim că este normal să asistăm neputincioși la reducerea drastică a orelor de latină în sistemul educațional. Factorul politic a jucat un rol crucial în acest proces, iar de peste trei decenii, conducătorii învățământului românesc s-au succedat fără a aduce schimbări tangibile. Nepăsarea, nepriceperea și absența reală a patriotismului au fost constante, lăsând loc unor politici educaționale deficiente.
În continuare, sunt conștient de locul rușinos pe care îl ocupăm în Europa în ce privește predarea limbii latine. Comparativ cu alte douăsprezece țări europene, condiția noastră educațională este umilitoare. Recenta dezbatere din Austria, generată de propunerea actualului ministru al educației, Christoph Wiederkehr, de a reduce numărul orelor de latină la liceu, este o reacție semnificativă la tendințele actuale. Unul dintre momentele cheie ale acestei dezbateri a fost interviul acordat de Karlheinz Töchterle, un profesor renumit, care s-a arătat împotriva reducerii numărului de ore de latină în favoarea introducerii studiului inteligenței artificiale.
În interviu, profesorul Töchterle a subliniat importanța continuării studiului limbii latine ca parte fundamentală a educației umaniste. El a menționat că, de-a lungul vremurilor, latina a fost considerată o disciplină centrală, chiar și în contextul reformelor neoumaniste din secolul al XIX-lea. Concluzia sa a fost că ar trebui să reînființăm licee umaniste dedicate, ceea ce ar crește interesul tinerilor pentru acest domeniu vital.
Un alt moment crucial a fost scrisoarea deschisă semnată de trei laureați ai premiului Nobel, care au cerut menținerea studiului limbilor clasice în curriculă. Aceștia au subliniat că educația umanistă este necesară pentru a forma cetățeni capabili de gândire autonomă și profundă. Scrisoarea a fost sprijinită de semnătura a aproape 100 de intelectuali de renume, ceea ce demonstrează solidaritatea comunității academice în fața acestei provocări.
Astfel, concluzia este inevitabilă și pesimistă, dar este un apel realist la acțiune. Apărarea limbii latine și a valorilor umaniste în educație este o sarcină urgentă, iar lipsa acțiunii în acest domeniu nu poate fi ignorată. Recunoscându-ne eșecul, nu ne rămâne decât să ne dorim o revigorare culturală care să readucă limba latină la locul său de cinste în educația românească.
Eugen Munteanu, profesor emerit al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, membru corespondent al Academiei Române, membru în Academia Europaea.
