O țară distrusă de populism
Venezuela a ajuns să fie un exemplu emblematic al efectelor devastatoare ale populismului, un fenomen care a transformat o economie cândva prosperă într-o umbră a ceea ce fusese, corelându-se cu apariția socialismului radical și cu naționalisme extreme. În urmă cu aproximativ cincizeci de ani, această țară latino-americană se mândrea cu una dintre cele mai prospere economii ale lumii, iar cetățenii venezueleni se bucurau de un nivel de trai superior multora din țări europene, inclusiv Spania. Aceasta este o poveste fascinantă și tristă, având în vedere că, la începutul secolului XX, Venezuela se număra printre cele mai sărace națiuni sud-americane.
Transformarea economică a început să prindă avânt în anii ’70, avansând lent la început, dar accelerându-se dramatic în ultimele două decenii. Această evoluție a fost marcată de o implicare tot mai profundă a guvernului în economia națională, cu reglementări din ce în ce mai restrictive asupra producției și comerțului, ceea ce a condus la implementarea de politici economice care, deși admirate de susținătorii socialismului global, au contribuit la declinul economiei locale.
Odată cu alegerea lui Hugo Chavez ca președinte în 1999, a început o nouă eră de reforme care promiteau să aducă o formă de socialism adaptat secolului XXI. Chavez, un lider charismatic adepți al bolivarismului, a început să aplice politici interveneționiste care, la început, au fost compensate de prețurile ridicate ale petrolului, Venezuela fiindu-le un producător major. Aceasta a creat iluzia unui trai decent, permițând redistribuirea veniturilor către populație și mascând efectele negative ale atacului direct asupra pieței libere.
Asemenea resurselor abundente, istoria a demonstrat că nu întotdeauna deloc resursele materiale generează prosperitate economică. Exemplul Algeriei, cu rezervele sale imense de petrol, ilustrează clar acest aspect; fără un cadru economic și politic stabil, bogăția naturală nu se transformă automat în bunăstare pentru cetățeni. Momentul critic pentru Venezuela a venit cu politicile de naționalizare, începând cu o redirecționare masivă a întreprinderilor private către controlul statului. Această măsură a dus la o concentrare a capitalului în mâinile guvernului, blocând investițiile atât interne, cât și internaționale.
Regimul lui Chavez a apelat la promovarea consumului prin distribuirea veniturilor obținute din exporturile de petrol, în scopul de a câștiga suportul popular, ceea ce a întărit sistemul electoral plebiscitar și a îndepărtat țara de normele statului de drept. Această politică a dus la creșterea artificială a consumului, inhibând în același timp reinvestiția capitalului, esențială pentru susținerea nivelului de trai. Venitul din petrol nu acoperă necesitățile tehnologiilor avansate pentru extractie și rafinare, iar lipsa de investiții private și publice, datorită naționalizărilor și redistribuirii veniturilor, a diminuat capacitatea de producție a țării.
În intervalul 2013-2021, sub conducerea lui Nicolás Maduro, PIB-ul Venezuelei a suferit o cădere dramatică, fiind afectat de cele mai severe scăderi în istoria recentă, chiar mai grave decât cele suferite de Germania în timpul războiului mondial. Sărăcia a crescut alarmant, atingând 95% din populație, iar sărăcia extremă s-a ridicat la 76%. Deși sancțiunile impuse de Statele Unite au contribuit la prăbușire, motivul principal a fost deja deteriorarea economică pronunțată înainte de impunerea lor. Hiperinflația, alimentată de dependența excesivă de un singur produs de export, a atins niveluri alarmante, cu prețuri care au crescut cu 27.000%.
Controlul prețurilor, o altă măsură falimentară, a generat penurii masive de bunuri esențiale, fapt ce a amplificat exodul populației. Aproximativ opt milioane de venezueleni au părăsit țara, căutând o viață mai bună, în totală contradicție cu promisiunile regimului de alocare a resurselor către „popor” și cu scopul de a transforma bogățiile naționale în beneficiul muncitorilor.
Acest context dramatic consemnat în Venezuela servește drept lecție pentru alte națiuni, reamintind cum idealurile populiste, atunci când sunt implementate fără un cadru adecvat, pot duce la distrugerea nu doar a economiilor, ci și a viitorului cetățenilor.
Gabriel Mursa este profesor de Economie și Istoria gândirii economice la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și președintele Institutului Hayek România.
