Bugete mai mari pentru apărare: un pas timid spre securitatea europeană

Într-o Europă care pare să se trezească dintr-un somn adânc al neglijenței strategice, Mark Rutte, secretarul general al NATO, a declarat că bugetele mai mari pentru apărare reprezintă doar un prim pas. Dar, desigur, nu este suficient să arunci bani în direcția problemelor. Rutte subliniază că este nevoie de o creștere rapidă a producției de echipamente militare, atât în Europa, cât și peste Atlantic. Oare de ce? Pentru că, timp de decenii, continentul a produs „mult prea puțin”. Cine ar fi crezut că ignorarea securității colective ar putea avea consecințe?

În timp ce liderii europeni se grăbesc să majoreze cheltuielile pentru apărare, contextul geopolitic devine din ce în ce mai tensionat. Președintele american Donald Trump a înghețat ajutorul militar pentru Ucraina, ridicând semne de întrebare cu privire la angajamentul SUA față de aliații săi europeni. În acest haos, țările UE încearcă să-și redefinească prioritățile, dar oare nu este prea târziu?

Industria de apărare: profituri uriașe pe fondul crizelor

În timp ce politicienii dezbat bugete și strategii, marile companii de armament își freacă mâinile de bucurie. Explozia acțiunilor companiilor europene de armament este o dovadă clară că războiul și insecuritatea sunt afaceri profitabile. Rutte a declarat că s-a întâlnit cu numeroși șefi de companii din industria de apărare, îndemnându-i să răspundă cererii crescute. Dar cine controlează aceste companii și cine beneficiază cu adevărat de pe urma acestor investiții masive?

În Germania, parlamentarii discută modificări radicale ale normelor privind împrumuturile de stat pentru finanțarea apărării. Un fond de infrastructură de 500 de miliarde de euro este pe masa negocierilor. Totuși, întrebarea rămâne: cine va plăti factura finală? Cetățenii europeni, desigur, în timp ce corporațiile își umplu buzunarele.

Europa, între promisiuni și realitate

Liderii UE au propus acordarea de împrumuturi comune pentru apărare și relaxarea normelor bugetare stricte. Dar aceste măsuri sunt suficiente pentru a compensa deceniile de neglijență? Rutte avertizează că munițiile, navele, tancurile, avioanele, sateliții și dronele sunt necesare pentru a asigura securitatea continentului. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă aceste planuri ambițioase vor fi implementate sau dacă vor rămâne doar pe hârtie.

În timp ce Europa încearcă să-și asume un rol mai mare în propria apărare, România, prin vocea lui Ilie Bolojan, anunță că nu va dubla cheltuielile pentru apărare. O decizie care ridică semne de întrebare cu privire la angajamentul țării față de securitatea colectivă. În acest context, planul „ReArm Europe” al Ursulei von der Leyen, cu costuri de sute de miliarde de euro, pare mai mult o utopie decât o soluție concretă.

Concluzii amare pentru o Europă vulnerabilă

În timp ce liderii europeni se întâlnesc și discută strategii, realitatea rămâne sumbră. Europa se confruntă cu provocări majore, iar răspunsurile sunt lente și insuficiente. Într-o lume în care securitatea devine din ce în ce mai fragilă, întrebarea care rămâne este: cât de mult mai poate Europa să ignore propriile vulnerabilități?

Sursa: www.mediafax.ro/externe/rutte-bugetele-europene-mai-mari-pentru-aparare-reprezinta-un-prim-pas-dar-e-nevoie-de-productie-23526082

Crin Antonescu și eterna Zi a Femeii: discursuri, promisiuni și realități amare

Crin Antonescu, candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, a declarat că pentru el, Ziua Femeii ar trebui să fie sărbătorită zilnic. O afirmație care, la prima vedere, pare să emane respect și considerație, dar care, în contextul realităților din România, sună mai degrabă ca o ironie amară. Într-o țară unde egalitatea de gen este doar un concept abstract, iar femeile sunt plătite mai prost, lipsite de acces la educație și oportunități, astfel de declarații par mai degrabă o încercare de a câștiga capital electoral decât o pledoarie sinceră pentru schimbare.

România, pe ultimul loc în UE la egalitatea de gen

Antonescu nu a ezitat să sublinieze că România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește egalitatea de gen. O realitate care ar trebui să provoace indignare, dar care, în mod ironic, este tratată cu o resemnare aproape cinică de către autorități. În timp ce politicienii își exprimă „regretul” și „speranța” că lucrurile se vor schimba, femeile din România continuă să se confrunte cu discriminare sistemică, inegalități salariale și lipsa de reprezentare în poziții de decizie.

Promisiuni electorale sau angajamente reale?

„Pentru mine, ziua femeii trebuie să fie zilnic, la fel ca ziua bărbatului, ziua copilului, ziua păcii, ziua bunului simț, a respectului, a bunătății”, a scris Antonescu pe pagina sa de Facebook. Dar cât de mult din acest discurs se traduce în acțiuni concrete? Într-o țară în care politicile publice pentru egalitatea de gen sunt aproape inexistente, astfel de declarații par mai degrabă o încercare de a cosmetiza o realitate dureroasă decât un angajament autentic pentru schimbare.

Femeile, „motoarele de dragoste” ale societății?

Antonescu a încheiat mesajul său cu un „La mulți ani” adresat femeilor, descriindu-le drept „micile noastre motoare de dragoste care ne duc pe toți înainte”. O metaforă care, deși poate părea drăguță, reduce rolul femeilor la o funcție emoțională, ignorând contribuțiile lor complexe și diverse în toate domeniile societății. Este acesta respectul și recunoașterea pe care le merită femeile? Sau doar o altă încercare de a masca lipsa de acțiuni concrete cu vorbe frumoase?

Realitatea din spatele discursurilor

În timp ce politicienii își construiesc campaniile pe promisiuni și declarații grandioase, femeile din România continuă să lupte pentru drepturi fundamentale. Egalitatea de gen rămâne un ideal îndepărtat, iar discursurile despre respect și bunătate nu pot compensa lipsa de politici publice eficiente. Într-o societate în care inegalitățile sunt adânc înrădăcinate, este nevoie de mult mai mult decât cuvinte pentru a aduce schimbarea.

Sursa: www.mediafax.ro/politic/crin-antonescu-pentru-mine-ziua-femeii-trebuie-sa-fie-zilnic-23526069

Autostrăzile României: Promisiuni, Termene și Realități

România, țara unde autostrăzile sunt mai mult un vis decât o realitate, promite din nou marea cu sarea. Până în 2030, autoritățile ne asigură că vom avea aproape 3.000 de kilometri de drumuri rapide. Sună bine, nu? Dar să nu uităm că, în prezent, avem doar 1.300 de kilometri, iar ritmul de construcție pare mai degrabă o glumă proastă decât un plan serios.

Lista proiectelor este impresionantă: A7, A8, A13, A0 și multe altele. Fiecare cu termene precise, fiecare cu kilometri promiși. Dar câți dintre acești kilometri vor fi cu adevărat realizați? Istoria ne-a arătat că termenele sunt mai degrabă orientative, iar șantierele se transformă în peisaje abandonate, unde doar buruienile cresc în voie.

Iașul și Autostrada A8: O Poveste Fără Sfârșit

Iașul, capitala Moldovei, rămâne în continuare izolat de restul țării. Autostrada A8, care ar trebui să lege Moldova de Transilvania, este un proiect care se târăște de ani de zile. Promisiuni peste promisiuni, dar realitatea este că locuitorii regiunii încă își riscă viețile pe drumuri înguste și periculoase.

În timp ce alte regiuni mai norocoase primesc kilometri de autostradă, Moldova primește doar scuze și amânări. Este clar că prioritățile guvernanților nu includ această parte a țării, iar locuitorii sunt lăsați să se descurce cum pot.

Corupția și Incompetența: Obstacolele Drumurilor Noastre

De ce nu avem autostrăzi? Simplu: corupția și incompetența. Licitații trucate, contracte atribuite pe criterii obscure și șantiere care stagnează ani de zile. CNAIR, instituția responsabilă de infrastructura rutieră, pare mai degrabă un teatru al absurdului decât o organizație serioasă.

Directorii se schimbă, promisiunile rămân aceleași, iar cetățenii plătesc din buzunar pentru un sistem care nu funcționează. În loc să vedem progrese, vedem doar scuze și justificări. Și, bineînțeles, nimeni nu este tras la răspundere.

2030: Un Orizont Îndepărtat

Planurile pentru 2030 includ finalizarea unor proiecte majore, precum Autostrada Transilvania, Autostrada Moldovei și Centura Bucureștiului. Dar, având în vedere ritmul actual, aceste promisiuni par mai degrabă povești de adormit copiii decât planuri realiste.

România are nevoie de infrastructură modernă, dar pentru asta are nevoie și de lideri competenți, care să prioritizeze interesul public. Până atunci, rămânem cu promisiuni goale și cu speranța că, poate, într-o zi, lucrurile se vor schimba.

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cate-autostrazi-vom-avea-gata-in-2030-cum-va-sta-iasul-lista-completa-cu-termene-de-finalizare–1732191.html

CCR și contestațiile: un spectacol al absurdului

Curtea Constituțională a României, acest bastion al „democrației”, a respins cu unanimitate de voturi contestațiile depuse împotriva candidaturii lui Călin Georgescu. Motivul? Lipsa condițiilor procedurale. Adică, în traducere liberă, o birocrație sufocantă care îngroapă orice încercare de a pune sub semnul întrebării legitimitatea unui candidat. Hotărârile sunt definitive, iar argumentele vor fi publicate, desigur, cândva, în Monitorul Oficial. Până atunci, rămânem cu un gust amar și cu întrebarea: cine mai apără valorile democratice?

Un dosar incomplet și o candidatură controversată

În timp ce Georgescu își depune candidatura cu un zâmbet larg, dosarul lui Petre Mîndru este respins pentru că a fost trimis prin email. Da, ați citit bine. În era digitalizării, un email este considerat o ofensă procedurală. Între timp, Georgescu este contestat de rectorul SNSPA, Remus Pricopie, și avocatul Bogdan Ionescu, care atrag atenția asupra ideologiilor sale „profund antisemite, homofobe și pro-antonesciene”. Dar cine are timp să asculte astfel de detalii când birocrația își face jocul?

Judecătorii CCR: arbitri sau spectatori?

Judecătorii CCR au analizat patru contestații, dar rezultatul a fost același: respingere. Într-o țară în care legea este adesea interpretată în funcție de interese, deciziile Curții par mai degrabă un spectacol bine regizat decât un act de justiție. Și totuși, ne întrebăm: cine veghează la respectarea valorilor democratice când cei care ar trebui să o facă par să fie doar spectatori?

Un sistem care îngroapă adevărul

În timp ce contestațiile sunt respinse pe bandă rulantă, rămâne întrebarea: ce fel de sistem permite ca astfel de candidaturi să fie acceptate fără o analiză reală? Georgescu, cu declarațiile sale controversate, devine un simbol al unui sistem care pare să ignore complet valorile democratice. Și totuși, cine va răspunde pentru această complicitate tacită?

Concluzie: o democrație în derivă

Deciziile CCR nu fac decât să sublinieze starea deplorabilă a democrației românești. În timp ce contestațiile sunt respinse cu o ușurință dezarmantă, rămânem cu un sistem care pare să protejeze mai degrabă abuzurile decât să le combată. Și astfel, ne întrebăm: cât mai putem tolera această mascaradă?

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ccr-se-intruneste-in-sedinta-de-la-ora-14-00-pentru-a-analiza-contestatiile-la-candidatura-lui-georgescu–1732188.html

Salarii grase și sinecuri de lux: cum își rotunjește PSD veniturile angajaților

Într-o țară în care cetățenii de rând se luptă cu inflația și scumpirile, șefa biroului de presă al PSD, Pagu Angelica, pare să trăiască într-o cu totul altă realitate. Absolventă de litere și fostă jurnalistă la România TV, aceasta a fost plasată strategic în consiliul de administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR). O sinecură perfectă, sub umbrela ministerului Energiei, condus de Sebastian Burduja (PNL). Cine spune că politica nu e profitabilă?

Indemnizația anuală a doamnei Pagu în cadrul CNCIR se ridică la 54.155 de lei, probabil brut. Dar stați, nu e tot! Salariul său de la PSD, în anul fiscal 2023, a fost de 84.000 de lei net, la care se adaugă încă 27.084 de lei din postura de consilier parlamentar. În total, o sumă care ar face orice contribuabil să-și pună întrebări despre prioritățile reale ale clasei politice.

Ministerul Energiei și riscul pierderii fondurilor europene

În februarie 2025, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a atras atenția asupra nerespectării procedurilor de numire a administratorilor în companiile subordonate ministerului Energiei. Consecințele? Pierderea a 300 de milioane de euro din fonduri europene. Dar cine să fie deranjat de astfel de detalii când sinecurile sunt împărțite cu generozitate?

Numirea doamnei Pagu în august 2024 în consiliul de administrație al CNCIR este doar un exemplu dintr-un lung șir de practici care demonstrează cum funcționează mecanismele de putere în România. În loc să se concentreze pe competență și transparență, se preferă recompensarea loialității politice. Și cine plătește pentru toate acestea? Evident, contribuabilul.

PSD și arta de a jongla cu banii publici

Este fascinant cum PSD reușește să transforme orice poziție publică într-o oportunitate de îmbogățire personală. În timp ce salariile și indemnizațiile curg, cetățenii sunt bombardați cu promisiuni goale și justificări absurde. Într-o țară în care spitalele se prăbușesc, iar școlile sunt subfinanțate, astfel de practici sunt nu doar imorale, ci și profund insultătoare.

Dar poate că adevărata problemă nu este doar la PSD. Sistemul întreg pare să fie construit pentru a proteja și perpetua astfel de abuzuri. Ministerele, consiliile de administrație și alte instituții publice devin simple instrumente pentru a răsplăti fidelitatea politică, în timp ce cetățenii sunt lăsați să se descurce cum pot.

Concluzia amară a unei realități cinice

În timp ce Pagu Angelica și alții ca ea își rotunjesc veniturile din bani publici, România continuă să se confrunte cu probleme structurale grave. De la infrastructură la educație și sănătate, prioritățile reale ale țării sunt ignorate în favoarea intereselor personale și de partid. Și totuși, cine îi trage la răspundere pe cei care profită de pe urma acestui sistem corupt?

Poate că întrebarea nu este cât câștigă șefa biroului de presă al PSD, ci cât mai poate suporta societatea românească astfel de practici fără să ceară schimbări reale. Până atunci, spectacolul continuă, iar cei privilegiați își văd liniștiți de afaceri.

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cu-cat-isi-plateste-psd-sefa-biroului-de-presa-si-cu-ce-sinecuri-isi-rotunjeste-salariul–1732180.html

Trump și Cupa Mondială 2026: Tensiuni, bilete și promisiuni

Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite, pare să fi descoperit o nouă pasiune: fotbalul. Sau, mai bine zis, spectacolul pe care îl poate oferi găzduirea Cupei Mondiale 2026. Într-un context în care relațiile dintre SUA, Mexic și Canada sunt mai tensionate decât un meci decisiv în prelungiri, Trump a declarat că această situație „face lucrurile mai interesante”. Tensiunea, spune el, este un lucru bun. Oare pentru cine?

Într-un moment de entuziasm, președintele FIFA, Gianni Infantino, a comparat evenimentul cu trei Super Bowl-uri pe zi, timp de o lună. Zece milioane de bilete vor fi puse în vânzare, iar Infantino a asigurat că toți cei care vor veni în SUA se vor simți „în siguranță și bineveniți”. O declarație îndrăzneață, având în vedere politica de imigrație a fostului președinte american, care a ridicat ziduri mai repede decât a construit stadioane.

Grupuri de lucru și promisiuni de trofee

Trump, alături de Infantino, a anunțat crearea unui grup de lucru pentru organizarea evenimentului. Acest grup va avea sarcina de a asigura că totul decurge conform planului, inclusiv organizarea Cupei Mondiale a Cluburilor din 2025. Cu premii de aproape un miliard de dolari, competiția promite să fie un spectacol grandios. Dar să nu uităm, promisiunile sunt ușor de făcut, mai ales când vine vorba de fotbal și politică.

Infantino a mers mai departe, sugerând că SUA ar putea câștiga trofeul Cupei Mondiale, cu sprijinul publicului. O afirmație care ar putea suna ca o glumă pentru fanii fotbalului internațional, având în vedere performanțele modeste ale echipei naționale americane. Dar, cine știe? Poate că tensiunea invocată de Trump va motiva echipa să depășească așteptările.

Un spectacol global, dar pentru cine?

În timp ce Trump și Infantino își împart zâmbete și trofee în Biroul Oval, rămâne întrebarea: cine beneficiază cu adevărat de acest spectacol? Zece milioane de bilete sună impresionant, dar câți dintre fanii adevărați ai fotbalului își vor permite să participe? Și cât de bineveniți se vor simți aceștia într-o țară care a fost, în ultimii ani, mai preocupată de ridicarea zidurilor decât de deschiderea porților?

În final, Cupa Mondială 2026 promite să fie un eveniment de neuitat. Dar nu pentru fotbal. Ci pentru spectacolul politic, economic și social care se va desfășura în culise. Și, poate, pentru lecțiile pe care le vom învăța despre cum să organizăm un eveniment global într-o lume divizată.

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro/stiri/trump-incantat-ca-sua-gazduieste-cm-2026-impreuna-cu-mexic-si-canada-in-ciuda-relatiilor-tensionate–1732151.html

Premierul Ciolacu și mesajul său de 8 Martie: O pledoarie pentru recunoștință sau o simplă formalitate?

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, în care a subliniat că dedicarea femeilor este „motorul transformării” și că bărbații le sunt îndatorați în fiecare zi. O declarație care, la prima vedere, pare plină de respect și admirație, dar care ridică întrebări despre autenticitatea și impactul real al unor astfel de gesturi simbolice.

„Sărbătorim astăzi iubirea, frumusețea și mai ales puterea mamelor, bunicelor, surorilor și fiicelor noastre”, a spus Ciolacu, adăugând că femeile merită recunoștință zilnică pentru contribuțiile lor. Dar oare această recunoștință se reflectă în politici publice concrete sau rămâne doar o frază frumoasă, menită să bifeze o obligație de PR?

Paul Stănescu și retorica PSD: Admirație sau ipocrizie?

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a completat discursul festiv cu un mesaj în care a elogiat femeile ca fiind „simbolul curajului, al tradiției și al continuității neamului românesc”. În același timp, a subliniat că respectarea drepturilor femeilor ar trebui să fie o prioritate zilnică. Oare aceste cuvinte sunt susținute de acțiuni reale sau sunt doar o altă încercare de a masca lipsa de progres în combaterea discriminării și violenței împotriva femeilor?

Într-o țară în care cazurile de violență domestică și inegalitate de gen sunt încă alarmant de frecvente, astfel de declarații par mai degrabă o ironie amară decât un angajament sincer. Cât de mult din această „admirație” se traduce în sprijin concret pentru femeile care se confruntă cu abuzuri sau discriminare?

Istoria Zilei Internaționale a Femeii: De la revolte la mesaje de complezență

Ziua Internațională a Femeii își are originile în lupta pentru drepturi egale și justiție socială. Prima celebrare a avut loc în 1911, în contextul unor mișcări revoluționare care cereau reforme, inclusiv dreptul la vot pentru femei. Astăzi, însă, această zi pare să fi fost transformată într-un prilej de discursuri goale și gesturi simbolice, fără un impact real asupra problemelor cu care se confruntă femeile.

În timp ce liderii politici își exprimă „recunoștința” și „admirația”, femeile din România continuă să lupte pentru drepturi fundamentale, siguranță și egalitate. Este greu să nu observăm contrastul dintre retorica festivă și realitatea dură a discriminării și violenței.

Proteste și realități ignorate: Unde este schimbarea?

În întreaga lume, Ziua Internațională a Femeii este marcată de proteste împotriva discriminării și violenței sexuale. În România, însă, aceste probleme sunt adesea trecute cu vederea sau minimalizate. În loc să fie un moment de reflecție și acțiune, ziua devine o paradă de mesaje politice și gesturi superficiale.

Este timpul ca liderii să treacă de la cuvinte la fapte. Femeile nu au nevoie de declarații pompoase, ci de politici care să le protejeze drepturile și să le ofere oportunități egale. Până atunci, mesajele de 8 Martie rămân doar o altă formă de ipocrizie politică.

Sursa: www.mediafax.ro/politic/premierul-ciolacu-transmite-un-mesaj-cu-ocazia-zilei-internationale-a-femeii-va-suntem-indatorati-in-fiecare-zi-23526008

Un nou scandal la Casa Albă: Elon Musk vs. Marco Rubio

Într-un spectacol de proporții epice, Casa Albă a fost martora unei confruntări explozive între Elon Musk, magnatul tehnologiei, și Marco Rubio, secretarul de stat. Într-o atmosferă tensionată, miliardarul a aruncat acuzații grele, reproșându-i lui Rubio lipsa de acțiune în reducerea personalului din departamentul său. „Nu ați concediat pe nimeni!”, a tunat Musk, cu un dispreț care a electrizat sala. Și, ca să fie clar, a adăugat sarcastic că singura persoană concediată de Rubio ar fi fost un angajat de la departamentul de eficiență guvernamentală, ironic denumit DOGE.

Rubio, însă, nu s-a lăsat mai prejos. Cu o furie mocnită acumulată de săptămâni întregi, acesta a ripostat, acuzând echipa lui Musk că a închis întreaga Agenție pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Într-un moment de sarcasm pur, Rubio a întrebat dacă Musk dorește să reangajeze cei 1.500 de funcționari care s-au pensionat anticipat, doar pentru a-i concedia din nou „în stil mare”.

Trump, arbitru în meciul de orgolii

Donald Trump, președintele în exercițiu, a asistat la această confruntare ca un spectator la un meci de tenis, rezemat de scaun și cu brațele încrucișate. După ce tensiunile au atins apogeul, Trump a intervenit, lăudându-l pe Rubio pentru „munca excelentă” și subliniind că acesta este extrem de ocupat cu aparițiile televizate și călătoriile. O încercare stângace de a calma spiritele, dar care nu a făcut decât să adâncească prăpastia dintre cei doi.

Cu toate acestea, Musk nu s-a limitat la Rubio. Într-un alt episod tensionat, miliardarul s-a ciocnit cu Sean Duffy, secretarul pentru transporturi, pe tema concedierii controlorilor de trafic aerian. Absența secretarului trezoreriei, Scott Bessent, cunoscut pentru conflictele anterioare cu Musk, a fost notabilă, dar nu suficientă pentru a diminua intensitatea discuțiilor.

„Bisturiu” în loc de „topor”

După această întâlnire tumultuoasă, Trump a anunțat o schimbare de strategie. Reducerile de personal vor fi gestionate de acum înainte de secretarii de cabinet, cu Musk în rol de consilier. Într-o postare pe rețelele sociale, președintele a declarat că abordarea va trece de la „topor” la „bisturiu”, o referire directă la stilul brutal al lui Musk.

Însă, în ciuda criticilor, Musk a continuat să-și apere poziția, subliniind că succesul companiilor sale, cu capitalizări de piață de zeci de miliarde de dolari, vorbește de la sine. Totuși, răspunsurile sale caustice au descurajat alți membri ai cabinetului să intervină, lăsându-l pe Rubio să suporte întreaga furie a miliardarului.

Un viitor incert

Impactul pe termen lung al acestei întâlniri rămâne neclar. Deși Musk este unul dintre cei mai mari susținători financiari ai lui Trump, tensiunile din cadrul administrației sunt palpabile. Reducerile de personal, inclusiv în agenții precum CIA, au stârnit îngrijorări, iar stilul „pământ pârjolit” al lui Musk a atras critici din partea legislatorilor republicani.

Într-un final, această confruntare nu este doar despre reduceri de personal sau eficiență guvernamentală. Este o luptă de putere, un dans al orgoliilor între un miliardar neîmblânzit și o administrație care încearcă să-și păstreze controlul. Și, ca întotdeauna, publicul rămâne captiv, urmărind spectacolul cu sufletul la gură.

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-nou-scandal-la-casa-alba-cearta-cu-scantei-intre-elon-musk-si-marco-rubio–1732144.html