Banii, inflația și realitatea ascunsă: un mini-curs de economie pentru oameni ocupați
România se află, potrivit ultimelor date Eurostat și INS, printre țările cu cele mai ridicate rate ale inflației din Uniunea Europeană. În timp ce alte economii reușesc să tempereze creșterile de prețuri, la noi impactul rămâne puternic vizibil, zi de zi, în portofel. Oamenii simt, mai repede decât anumiți tehnocrați, că banii lor se subțiază. Când simțul comun devine mai precis decât discursul oficial, este evident că ceva profund s-a fisurat.
Explicațiile oficiale sunt adesea o colecție de scuze: „piața e de vină”, „războiul”, „speculanții”, „importurile”, „energia”. Adevărul este mai simplu și mai rar rostit: inflația nu este creșterea prețurilor, ci scăderea valorii banilor. Această erodare nu este un accident, ci consecința unor decizii politice și monetare pe care nu toți decidenții, dar suficient de mulți, preferă explicații comode în locul clarificărilor reale.
Pentru cititorii care vor să înțeleagă înainte de a fi manipulați, vă propun un mini-curs de economie în opt exemple, clasice în teoria monetară, dar formulate accesibil.
1. Bancnota de 100 de lei trecută prin zece mâini
Imaginați-vă că o bancnotă circulă prin zece mâini într-un minut. Valoarea ei se schimbă? Devine societatea mai bogată? Evident, nu. Acest exemplu pulverizează mitul „vitezei banilor”. Nu viteza contează, ci cât păstrează oamenii în buzunare. Când încrederea scade, oamenii țin banii. Când statul sau banca centrală diluează moneda, oamenii fug de ea. Diferența dintre stabilitate și haos economic stă exact aici: în încredere, nu în circulație.
2. Aurul care strălucește după 300 de ani sub apă
În epave scufundate de secole, scafandrii găsesc monede de aur intacte: aceeași greutate, aceeași culoare, aceeași valoare. Aurul a fost ales ca bani în mod spontan, pentru că nu ruginește, nu se degradează, nu se multiplică artificial și inspiră încredere. Știți că tot aurul din lume extras vreodată încape în trei piscine olimpice — o ofertă stabilă, greu de diluat. De aceea aurul a fost monedă universală cu mult înainte ca vreun aparat birocratic să „reglementeze” ceva.
3. Dublarea banilor în buzunar
Imaginați-vă că toți ieșenii se trezesc mâine cu dublul banilor. Orașul ar fi mai bogat? Nu. Bunurile sunt aceleași; doar prețul se schimbă. Eurostat arată că discrepanța dintre masa monetară și producția reală explică mare parte din inflația ultimului deceniu în Europa. România nu face excepție. Acest decalaj explică de ce România rămâne, an după an, în grupul țărilor cu inflație persistent ridicată.
4. Peștele care se strică și banii care nu se strică
Bunurile reale se alterează: peștele se strică, fructele se înmoaie, legumele se usucă. Banii nu. De aceea economisim în bani, nu în produse perisabile. Moneda ne oferă libertatea momentului în care alegem să consumăm. Dar această libertate dispare atunci când banii se devalorizează mai repede decât se găsesc justificări politice.
5. Pandemia și economiile înghețate
În pandemie, oamenii au cheltuit mai puțin și au păstrat bani. Economiile mainstream au spus mecanic: „viteza banilor a scăzut”. Realitatea? A crescut cererea de bani. Frica nu se modelează în Excel — se vede în comportament. Tranzacțiile au scăzut nu pentru că banii „au circulat mai lent”, ci pentru că oamenii au fost mai atenți.
6. Platina, prea rară pentru a fi bani
Dacă am folosi platina ca monedă, am plăti cu fragmente microscopice. Nu orice metal rar poate fi bani. Aurul a câștigat competiția monetară pentru că este rar, dar utilizabil; valoros, dar practic.
7. Aurul din familiile indiene
În India, aproape fiecare familie – chiar și cele foarte sărace – păstrează aur ca formă de protecție împotriva inflației. Același reflex se vede și în România: economisire în valută, imobiliare, depozite bancare. Intuiția populară bate adesea aroganța tehnocrată.
8. Statul care trăiește pe cardul de credit
Statul român cheltuie constant mai mult decât încasează. Diferența este acoperită prin datorie sau bani noi. Cine plătește? Nu miniștrii. Nu consilierii. Ci cetățeanul, prin inflație. Deficitul bugetar nu este o abstracțiune tehnică. Este sursa inevitabilă a inflației pe termen lung. Iar inflația funcționează ca o taxă ascunsă, suportată în primul rând de cei fără putere de negociere.
De ce acest mini-curs contează?
Dacă nu înțelegem ce sunt banii și cum funcționează, nu vom înțelege niciodată de ce salariile nu țin pasul cu scumpirile, pensiile își pierd valoarea, chiriile cresc, economiile se evaporă, iar tot mai mulți români aleg să plece. Inflația nu este o boală, un fenomen natural, ci rezultatul unor decizii politice. Banii creați artificial sunt ca limbile inventate în birouri: fără rădăcină socială. Când moneda slăbește, slăbește încrederea. Când slăbește încrederea, societatea se fisurează.
Pentru cei care vor să aprofundeze, există la Iași un curs dedicat: Monedă și credit, predat în fiecare al doilea semestru de licență la FEAA – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Universitățile au datoria să aducă economia aproape de public. De aceea, la fiecare curs îi încurajez pe studenți să păstreze câteva locuri libere pentru vizitatori – persoane din familie, din comunitate, din cartier. Economia nu este o catedrală închisă: oricine poate înțelege lumea modernă dacă are răbdarea să o privească în față.
