Politehnica Iași: Când performanța devine o glumă amară
Într-un peisaj sportiv dominat de mediocritate și lipsă de ambiție, Politehnica Iași reușește să se remarce… dar nu în sensul dorit. Echipa de handbal masculin, aflată în subordinea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, a ajuns să joace în play-out-ul ultimei divizii naționale. Da, ați citit bine: ultima divizie. O competiție de care fug chiar și echipele care ar trebui să participe, considerând-o o pierdere de timp. Și cine le poate condamna?
Cu un parcurs jalnic în sezonul regulat – doar trei victorii din 12 meciuri – Politehnica Iași a reușit „performanța” de a se clasa pe antepenultimul loc al Seriei B. Acum, echipa se pregătește să înfrunte alte „mărețe” formații din ultima grupă valorică, cum ar fi Unirea Sânnicolau Mare sau CSU Târgu Jiu. Dar stați, că povestea devine și mai ridicolă: două dintre echipele care ar fi trebuit să participe, CSU Galați și CSU Pitești, au refuzat să joace. Motivul? Turneul nu are miză, iar din Liga I nu retrogradează nimeni. Bravo, Federația Română de Handbal, pentru această capodoperă organizatorică!
Un sistem care promovează mediocritatea
În timp ce alte sporturi se luptă să atragă spectatori și să crească nivelul competiției, handbalul masculin din România pare să fie blocat într-un cerc vicios al indiferenței. Liga I, cu cele 14 echipe ale sale, este împărțită între un play-off pentru promovare și un play-out care nu servește niciun scop. Primele două echipe din play-off promovează direct, iar următoarele două joacă baraje. Dar ce se întâmplă cu restul? Nimic. Doar o altă serie de meciuri fără sens, care consumă resurse și timp.
Și să nu uităm de programarea „strategică” a meciurilor. Politehnica Iași joacă astăzi la Târgu Jiu, următorul meci fiind programat abia peste trei săptămâni, la Timișoara. Primul meci acasă? Pe 6 aprilie. Dacă asta nu este o rețetă pentru pierderea interesului publicului, atunci ce este?
Sportul ieșean: O oglindă a administrației locale
Nu putem să nu observăm paralela între situația sportului ieșean și administrația locală. În timp ce Primăria Iași aruncă bani pe gale inutile și proiecte fără impact, echipele sportive ale orașului se zbat în anonimat. Politehnica Iași este doar un exemplu al modului în care lipsa de viziune și de investiții reale distruge orice șansă de progres.
Dar cine să fie tras la răspundere? Funcționarii publici care gestionează bugetele? Federațiile sportive care tolerează astfel de situații? Sau poate noi, cetățenii, care acceptăm această stare de fapt fără să cerem schimbări? Într-un oraș care se laudă cu tradiția sa academică și culturală, sportul ar trebui să fie un motiv de mândrie, nu o sursă de rușine.
Concluzia amară
Politehnica Iași joacă în ultima divizie, într-un turneu fără miză, într-un sistem care promovează mediocritatea. Este o poveste tristă, dar emblematică pentru starea sportului românesc. Și, din păcate, nu pare să existe vreo lumină la capătul acestui tunel întunecat.
