Marine Le Pen se declară dispusă să discute cu Zelenski la Bruxelles
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a anunțat că este dispusă să se întâlnească cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Bruxelles, după ce în repetate rânduri a amenințat că va opri ajutorul financiar acordat Ucrainei de către Franța. Declarația a fost făcută la Paris, iar Le Pen a apreciat că o astfel de întâlnire ar fi „justificată”, deoarece „subiectul finanțării Ucrainei agită Europa”.
Potrivit liderii franceze, discuția ar urma să aibă loc la Bruxelles, în același moment în care ea are programată o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei în Franța, luni. Le Pen a făcut referire și la poziția cancelarului german, despre care a spus că „începe să amenințe lumea”, arătând că problema finanțării Ucrainei devine o preocupare la nivel european și că ar fi „interesant” să fie discutată.
Zelenski își propune să o convingă pe Le Pen să susțină Ucraina
Președintele ucrainean își dorește să o convingă pe Marine Le Pen să continue sprijinul pentru Ucraina, în perspectiva unei posibile victorii a acesteia la următoarele alegeri prezidențiale din Franța. În urmă cu ceva timp, Zelenski o invitase pe Le Pen la Kiev, afirmând, într-o declarație pentru „l’Express”, că lidera extremei drepte și-ar fi schimbat părerea dacă ar fi cunoscut ucrainenii.
Le Pen este considerată favorita în cursa pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, potrivit celor mai recente sondaje. Ea a susținut că statul francez nu își mai poate permite să finanțeze apărarea Ucrainei și a estimat că ajutorul acordat de Franța s-ar ridica la aproximativ șase miliarde de euro pe an, cifră pe care Zelenski a negat-o.
Finanțarea Ucrainei, subiect de campanie electorală în Franța
Ajutorul financiar acordat Ucrainei a devenit un subiect prezent în campania pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, în contextul în care Franța și-a propus să își reducă deficitul. Și liderul de extremă stânga Jean-Luc Mélenchon a stârnit controverse, după ce a declarat că ar trebui organizat un referendum privind viitorul Donbasului, regiune aflată acum aproape în întregime sub ocupație rusă.

