Tanczos Barna avertizează: costurile datoriei publice, o povară de 60-70 de miliarde de lei anual
Senatorul UDMR Tanczos Barna atrage atenția că problema României nu este doar nivelul datoriei publice, ci mai ales costul tot mai ridicat al finanțării acesteia. Fostul ministru al Finanțelor a declarat, într-un interviu televizat, că cheltuielile cu dobânzile și cu finanțarea datoriei ajung la aproximativ 60-70 de miliarde de lei pe an, iar presiunea asupra bugetului va continua și în 2027.
Potrivit estimărilor sale, reducerea datoriei ar urma să înceapă abia în 2028-2029. „60-70 de miliarde de lei pe an este un cost imens, în comparație cu volumul total de cheltuieli, sumele de care dispune bugetul României. Și o să crească și în 2027 față de 2026 și după aceea începe abia să scadă”, a afirmat senatorul.
„Volumul datoriei nu trebuie analizat izolat”
Tanczos Barna a explicat că nivelul datoriei publice nu trebuie privit separat de capacitatea economiei de a susține costul acesteia. „Volumul datoriei este o cifră pe care este greu să o compari la nivelul unor state membre, pentru că economia este cea care produce sau nu produce suficient ca să plătești costul acestei datorii. Datoria în sine nu e o problemă atât de mare dacă costul, rata dobânzii la care te împrumuți, volumul dobânzii pe care o plătește statul nu este foarte mare, proporțional raportat la bugetul total de care dispune”, a explicat el.
În schimb, România se află într-o poziție vulnerabilă tocmai din cauza costului finanțării, care continuă să crească. „Aici stăm extrem de prost, pentru că în continuare crește costul datoriei, costul finanțării acestei datorii. Trebuie să ne reîmprumutăm ca să rostogolim în față datoria pe care o avem”, a declarat senatorul UDMR.
România nu se împrumută la dobânzi de tip „junk”, dar este „la limită”
Întrebat dacă România se împrumută deja la dobânzi asociate statelor cu risc foarte ridicat de neplată, Tanczos Barna a respins această caracterizare, dar a avertizat că situația fiscală rămâne fragilă. „Nu, nu la dobânzi de junk, dar vedeți, la fiecare valoare suntem cu cuțitul deasupra sau cu sabia deasupra capului. Suntem la limită și este un secret, o spun agențiile de rating, că trebuie să fim foarte, foarte atenți, pentru că suntem exact în ultima perioadă în care trebuie să ținem totul sub control, ca să începem să ieșim din această situație complicată”, a afirmat acesta.
Distincția dintre datoria pentru investiții și cea pentru cheltuieli curente
Senatorul a făcut diferența între împrumuturile folosite pentru investiții și cele destinate finanțării deficitului și cheltuielilor curente ale statului. În opinia sa, împrumuturile nu sunt automat o problemă dacă banii merg către proiecte care contribuie la dezvoltarea economiei și generează beneficii pe termen lung. „Datoria în sine, dacă este pentru investiții, dacă este pentru repornirea economiei, dacă este pentru programe de relansare economică, nu este o catastrofă în sine. Problema este când este foarte scumpă această datorie și dobânzile sunt foarte mari, ceea ce am bifat, și când folosim banii pentru rostogolirea și pentru finanțarea deficitului”, a explicat el.
Tanczos Barna a avertizat că România trebuie să își schimbe structura cheltuielilor bugetare, astfel încât împrumuturile să nu mai acopere în principal necesarul de finanțare al funcționării curente a statului.
Două direcții pentru ieșirea din cercul împrumuturilor
Întrebat cum poate România să iasă din cercul vicios al împrumuturilor și al dobânzilor tot mai mari, senatorul a indicat două direcții principale: oprirea creșterii datoriei publice și eficientizarea cheltuielilor administrației. „Putem ieși în momentul în care nu mai crește datoria publică, deci în momentul în care începem să reducem cheltuielile și să menținem investițiile la același nivel cel puțin, astfel încât componenta, structura internă să se remodeleze un pic la nivelul bugetului de stat”, a afirmat el.
O altă soluție indicată este eficientizarea serviciilor publice, atât la nivelul administrației centrale, cât și al celei locale. „Aș spune să luăm câte o nișă, câte o felie din povestea asta a administrației centrale, locale, pe sănătate, pe învățământ, pe toate, și să începem să eficientizăm, să ne coste mai puțin același serviciu. Nici măcar să nu visăm la servicii mai complexe, mai bune sau mai multe. Măcar același nivel și același volum de servicii să ne coste mai puțin”, a declarat Tanczos Barna.
Declarațiile vin într-un context în care România încearcă să reducă deficitul bugetar și să stabilizeze finanțele publice, în timp ce o parte tot mai importantă a resurselor bugetare este direcționată către plata dobânzilor la împrumuturile contractate de stat.

