Balcanii, refugiu pentru urmăriți penal. Sebastian Ghiță, printre cazurile menționate de presa sârbă
Serbia și Bosnia și Herțegovina au devenit destinații pentru persoane condamnate sau urmărite penal în alte state, iar unele dintre acestea reușesc să evite extrădarea ani la rând. O analiză realizată de Radio Europa Liberă și preluată de publicația sârbă Vreme arată că acordurile de extrădare dintre statele din Balcanii de Vest nu garantează predarea persoanelor urmărite de autoritățile judiciare.
Conform analizei, cetățenia dublă, limitările prevăzute de tratatele bilaterale și circumstanțele politice pot împiedica executarea unor condamnări sau continuarea proceselor penale.
Fostul deputat Sebastian Ghiță, menționat în analiză
Printre cazurile prezentate se numără cel al fostului deputat și om de afaceri român Sebastian Ghiță, vizat de mai multe anchete penale în România, inclusiv pentru suspiciuni de corupție. Potrivit analizei, acesta a beneficiat de azil în Serbia, țară în care s-a stabilit după plecarea din România.
Ghiță este inclus într-o serie de exemple de cetățeni străini care au găsit refugiu pe teritoriul sârb în timp ce erau cercetați sau urmăriți de autoritățile din statele de origine.
Omul de afaceri bulgar Cvetan Vasilev și fostul premier thailandez Yingluck Shinawatra
Un alt caz prezentat este cel al omului de afaceri bulgar Cvetan Vasilev, acuzat în Bulgaria într-un dosar privind deturnarea unor sume importante de bani. Acesta a fugit în Serbia în 2014 și a obținut azil politic șapte ani mai târziu.
Analiza amintește și de Yingluck Shinawatra, fost prim-ministru al Thailandei, condamnată în țara sa la cinci ani de închisoare pentru corupție și căreia autoritățile sârbe i-au acordat cetățenia în 2019.
Cazul Svetozar Marović, fost președinte al Serbiei și Muntenegrului
Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Svetozar Marović, fost președinte al uniunii statale Serbia și Muntenegru. Condamnat pentru corupție în Muntenegru, acesta s-a refugiat în Serbia în 2016, iar autoritățile de la Belgrad au refuzat extrădarea sa, deși între cele două țări există un acord care permite predarea persoanelor urmărite pentru anumite infracțiuni de corupție și criminalitate organizată. Potrivit publicației, termenul de executare a pedepsei sale s-a împlinit la 10 octombrie 2026.
Profesoara de drept Vesna Rakić Vodinelić consideră că relațiile politice pot influența deciziile privind extrădarea și apreciază că Marović ar fi trebuit predat autorităților din Muntenegru.
Condamnări pentru crime de război și atacuri armate
Printre cazurile prezentate se află și cel al lui Novak Đukić, fost general al armatei Republicii Srpska, condamnat definitiv în Bosnia și Herțegovina la 20 de ani de închisoare pentru o crimă de război soldată cu moartea a 71 de civili la Tuzla. Đukić a plecat în Serbia în 2014, înainte de pronunțarea sentinței, iar Belgradul a refuzat extrădarea sa, invocând cetățenia sârbă.
Analiza îl menționează și pe Milan Radoičić, care și-a asumat responsabilitatea pentru atacul armat asupra poliției din Kosovo, în localitatea Banjska. Acesta este vizat de mandate emise de autoritățile kosovare. Serbia nu recunoaște independența Kosovo și nu are un acord de extrădare cu autoritățile de la Priștina, ceea ce complică procedurile judiciare.
Frații Mamić, protejați de cetățenia bosniacă
Situații similare au fost înregistrate și în Bosnia și Herțegovina, unde persoane condamnate de instanțele croate au evitat predarea către Zagreb. Printre acestea se numără frații Zdravko și Zoran Mamić, foști oficiali ai clubului Dinamo Zagreb, condamnați în Croația în dosare privind deturnarea unor fonduri ale clubului. Zdravko Mamić a primit o pedeapsă de șase ani și șase luni de închisoare, iar fratele său, Zoran, a fost condamnat la patru ani și opt luni. Cei doi au rămas în Bosnia și Herțegovina, beneficiind de cetățenia acestei țări.
Limitele acordurilor bilaterale de extrădare
Acordurile bilaterale de extrădare încheiate de statele din regiune începând din jurul anului 2010 permit, în anumite condiții, inclusiv predarea propriilor cetățeni. Există însă limitări, între care imposibilitatea aplicării unor tratate pentru fapte comise înainte de intrarea lor în vigoare, iar anumite acorduri nu acoperă infracțiunile de război.
Spre deosebire de aceste proceduri, statele membre ale Uniunii Europene utilizează mandatul european de arestare, care simplifică și accelerează predarea persoanelor urmărite penal sau condamnate. Analiza concluzionează că existența unor tratate de extrădare nu este suficientă pentru a garanta executarea pedepselor, în condițiile în care obstacolele juridice și politice pot prelungi ani întregi procedurile.
