Luca Niculescu își începe mandatul cu o vizită la Chișinău
Prim-ministrul român Luca Niculescu a anunțat că prima sa vizită oficială va fi la Chișinău, după o convorbire telefonică purtată cu premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan. Cei doi șefi de guvern au discutat despre intensificarea cooperării bilaterale și despre continuarea proiectelor comune dintre cele două state.
„Am convenit ca prima mea vizită să fie la Chișinău și ne pregătim să lucrăm intens pentru a dinamiza proiectele pe care le avem în lucru și pentru a identifica altele noi”, a transmis Luca Niculescu într-o postare pe rețeaua X.
Premierul român a precizat că le-a solicitat deja miniștrilor din Guvernul pe care îl conduce să ia legătura cu omologii lor de la Chișinău, pentru a pregăti terenul colaborării dintre cele două executive.
Sprijin reafirmat pentru parcursul european al Republicii Moldova
În cadrul discuției, Luca Niculescu a reafirmat sprijinul Guvernului României pentru Republica Moldova, inclusiv în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Anterior, Guvernul Republicii Moldova anunțase că premierul Vasile Tofan și omologul său român au convenit, în timpul convorbirii telefonice purtate marți seara, să se întâlnească la Chișinău în perioada următoare. Vasile Tofan l-a felicitat pe noul prim-ministru al României pentru preluarea mandatului și l-a invitat oficial la Chișinău.
Vizita este așteptată să aibă loc în următoarele zile, iar premierul moldovean a subliniat, referitor la relația dintre cele două guverne, că „avem mult de lucru împreună”.

