15.9 C
România
marți, octombrie 20, 2026

Șeful NATO și ministrul turc de Externe discută securitatea Mării Negre

Mark Rutte și Hakan Fidan au discutat la Bruxelles despre securitatea Mării Negre

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit marți, la Bruxelles, cu ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan. Principala temă a discuțiilor a fost situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul în care atacurile cu drone, presupuse a fi rusești, asupra navelor comerciale s-au înmulțit în ultima perioadă.

Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a transmis, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, că cei doi oficiali au abordat „situația actuală de securitate, între care cea din Marea Neagră, precum și contribuțiile excelente ale Turciei la descurajarea și apărarea NATO”.

Alianța și-a consolidat prezența pe flancul estic

Săptămâna trecută, după creșterea numărului de atacuri asupra navelor comerciale din apropierea apelor unor state membre, inclusiv România, Mark Rutte a declarat că NATO și-a consolidat prezența pe flancul estic și a îmbunătățit capacitățile de contracarare a dronelor. În aceeași perioadă, șeful Alianței a discutat despre situația de securitate din Marea Neagră cu președintele României, Nicușor Dan, și cu premierul Bulgariei, Rumen Radev.

Secretarul general al NATO a precizat atunci că Alianța va continua să colaboreze cu statele membre din regiunea Mării Negre și își va adapta măsurile de descurajare și apărare „după cum este necesar”.

Bulgaria anunță un moratoriu asupra atacurilor, discutat cu România și Turcia

Bulgaria a anunțat săptămâna trecută că va colabora cu România și Turcia pentru a stabili un „moratoriu” asupra atacurilor împotriva navelor comerciale din Marea Neagră. Anunțul a venit după ce, în ultimele două săptămâni, mai multe nave civile au fost scufundate sau avariate în apele bulgare.

Tot marți, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg că lucrează la un acord cu Turcia, India și state africane pentru garantarea libertății de navigație în Marea Neagră. Eurodeputații au discutat, alături de Kallas, despre incursiunile pe teritoriul Uniunii Europene, iar joi urmează să voteze o rezoluție pe acest subiect. Inițiativa legislativă vine după recentele atacuri cu drone asupra navelor din regiune, pe care Kaja Kallas le-a atribuit Rusiei.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles