Trei variante de Guvern rămân pe masă după trei zile de negocieri
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți, după trei zile de negocieri oficiale cu partidele parlamentare, că rămâne optimist în privința formării unui nou Guvern și că toate cele trei formule discutate sunt în continuare posibile: un executiv politic, unul mixt, format din politicieni și tehnocrați, sau un guvern exclusiv tehnocrat.
Întrebat dacă are certitudinea că viitorul său Cabinet va obține voturile necesare în Parlament, Niculescu nu a oferit un răspuns direct. „Toate opțiunile pe care le-am evocat și ieri rămân în picioare. Guvern politic, guvern hibrid, politic și tehnic, sau un guvern mai tehnic, un guvern tehnocrat. În ceea ce mă privește, sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun”, a afirmat el.
Lista pentru un guvern tehnocrat, pregătită
Premierul desemnat a susținut că poate prezenta foarte rapid o listă de miniștri pentru un eventual guvern tehnocrat, dar a explicat că negocierile politice nu s-au încheiat. „Am spus că pentru un guvern tehnocrat am o listă pe care o putem prezenta chiar mâine, chiar astăzi. Dar încă discuțiile sunt în curs”, a declarat Niculescu.
Întrebat dacă Alexandru Nazare ar putea face parte dintr-un asemenea Cabinet și dacă există și alte persoane care și-au exprimat acordul pentru a ocupa funcții ministeriale, acesta a evitat să ofere nume noi. „Despre Alexandru Nazare m-am mai exprimat pozitiv. N-o să o mai fac încă o dată, pentru că am spus deja toate calitățile pe care cred că le are. Dar, evident, sunt oameni competenți care ar putea face parte dintr-un guvern tehnocrat. Orice nume v-aș spune acum ar da naștere la noi și noi discuții”, a explicat el.
De ce nu a negociat cu AUR
Luca Niculescu a fost întrebat și dacă intenționează să discute cu reprezentanții AUR înaintea votului de învestitură. Premierul desemnat a explicat că a ales să poarte negocieri cu formațiunile care au manifestat disponibilitatea de a susține un nou Executiv, precizând că AUR nu și-a exprimat o asemenea intenție.
„Am discutat cu partide care și-au arătat deschiderea de a vota un astfel de guvern, sau de a vota un guvern, fie că este politic, tehnic sau mixt. Partidul despre care vorbiți dumneavoastră a spus că nu are deschidere acum să voteze un guvern”, a declarat Niculescu.
El a precizat însă că, dacă va obține votul de încredere al Parlamentului, membrii viitorului Cabinet vor avea un dialog instituțional și cu reprezentanții partidelor care nu au susținut învestirea. „Asta nu înseamnă că, odată ce voi fi învestit în funcție, nu voi veni în Parlament și nu le voi cere miniștrilor să vină în Parlament să stea de vorbă, conform responsabilităților instituționale, cu reprezentanții Parlamentului, pentru că ei sunt reprezentanții poporului”, a explicat premierul desemnat.
Decizia privind formula Guvernului trebuie luată rapid
În finalul conferinței de presă, Luca Niculescu a reiterat că niciuna dintre cele trei variante de guvernare nu a fost exclusă. „Am spus că sunt toate opțiunile pe masă. Toate opțiunile pe care le-am evocat la început sunt și acum pe masă. Trebuie să ne hotărâm totuși destul de repede asupra uneia dintre ele”, a declarat acesta.
Premierul desemnat a subliniat că discuțiile cu liderii politici continuă zilnic. „Am discuții mereu, am discuții în fiecare zi cu liderii partidelor politice și, cum ziceam, sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun.”
Pentru învestirea noului Guvern sunt necesare cel puțin 233 de voturi în Parlament, reprezentând majoritatea membrilor Camerei Deputaților și Senatului. După stabilirea listei miniștrilor și a programului de guvernare, Cabinetul propus trebuie să solicite votul de încredere al Parlamentului.

