Predoiu: Economia este securitate, iar aliatul relevant este cel capabil și credibil
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a publicat o analiză în care dezvoltă temele discursului susținut de Secretarul de Stat american Marco Rubio, care descrie relația dintre Statele Unite și Europa. Analiza a fost publicată vineri pe site-ul său personal.
Potrivit lui Predoiu, Washingtonul vede deja semnele unei schimbări europene: creșterea cheltuielilor pentru apărare, noi programe și parteneriate, extinderea capacităților industriale și de producție. În acest context, Grecia este prezentată drept exemplu de aliat relevant în domenii care merg de la apărare și energie până la migrație, iar mesajul către restul continentului este explicit: America speră ca Europa să urmeze această direcție.
Predoiu a precizat că frontiera dintre economie și securitate se estompează, afirmând că Rubio leagă în discursul său reindustrializarea, tehnologiile avansate, dronele, armamentul, mineralele și domeniul cyber de puterea națională.
„Industria devine securitate. Energia devine securitate. Tehnologia devine securitate. Lanțurile de aprovizionare devin securitate. Aceasta este lumea în care trebuie să ne gândim și la România”, a scris Predoiu.
Ministrul interimar a amintit avantajele geopolitice ale României, precum apartenența la NATO și UE, poziționarea pe flancul estic al NATO, proximitatea față de Ucraina, potențialul energetic și coridoarele de conectivitate, despre care a afirmat că pot amplifica rolul României în regiune.
Aliatul relevant este capabil, predictibil și credibil
Predoiu a subliniat că un element important al discursului Secretarului de Stat american la Atena este acela că aliatul relevant este aliatul capabil, pozitiv predictibil și credibil — un stat care își cunoaște interesele, înțelege interesele comune și vine la masa alianței cu soluții și contribuții concrete.
„România poate urmări și o miză suplimentară: să nu fie doar parte a soluțiilor concepute de alții, ci să vină ea însăși cu idei, proiecte și formule noi de cooperare. Într-o perioadă de reașezare, relevanța crește și prin capacitatea de a propune”, a subliniat Predoiu.
Potrivit acestuia, America are nevoie de o Europă capabilă, liderii europeni au nevoie de o America angajată, iar Occidentul are nevoie de ambele. Predoiu este de părere că pentru România aceste ecuații oferă numeroase oportunități, dar avertizează că oportunitățile strategice nu rămân la dispoziția noastră permanent.
„Timpul strategic s-a comprimat și viteza cu care istoria se construiește s-a accelerat semnificativ”, a mai scris Predoiu.
Responsabilitatea partidelor în contextul actual
Predoiu a precizat că partidele politice au în față o sarcină națională semnificativ diferită în prezent: sarcina istorică de a proiecta interesele țării și de a le dezvolta într-o lume politică globală mult mai dinamică și pronunțat competitivă, în care tichetul relevanței este capacitatea națională.
Discursul lui Rubio vine în contextul în care Statele Unite au cerut liderilor europeni să devină mai responsabili în NATO, să contribuie mai activ la menținerea securității europene și să își crească contribuțiile financiare în Alianța Nord-Atlantică. Rolul mai activ al aliaților europeni în Alianță a fost promovat și la Summitul B9 de la București, când Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a precizat că europenii își asumă mai multe responsabilități pentru apărarea convențională.

