Nicușor Dan urmează să desemneze luni un nou premier, după respingerea Guvernului Mureșan
Președintele Nicușor Dan a anunțat că va desemna luni cel de-al patrulea premier, după o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare. Anunțul vine după ce Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a obținut voturile necesare în Parlament.
Din totalul de 464 de parlamentari, 321 au fost prezenți la ședință, iar 197 de voturi au fost valabil exprimate. Guvernul a primit 182 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”. Pentru învestire era nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru, reprezentând majoritatea deputaților și senatorilor.
Două scenarii pentru formarea Guvernului
Partidele politice discută în acest moment două variante principale pentru viitorul Executiv: un premier tehnocrat cu miniștri politici sau o rocadă guvernamentală.
Prima variantă, tot mai discutată, vizează un premier din afara politicii, dar cu miniștri politici. Mai mulți lideri politici par să fie deschiși către această soluție, deși premierul tehnocrat nu ar fi neapărat străin de partide. În discuții au fost menționate persoane apropiate de zona economică, inclusiv ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, dar și nume din Banca Națională a României. Acest scenariu fusese analizat și înainte ca președintele să îl desemneze pe Siegfried Mureșan.
A doua variantă luată în calcul este rocada guvernamentală, prin păstrarea premierului și schimbarea doar a miniștrilor. Potrivit informațiilor din mediul politic, social-democrații își doresc să fie primii care intră în rocadă. Aceeași variantă era dorită și de liberali, cel puțin înainte ca Siegfried Mureșan să nu obțină voturile necesare pentru învestire.
Consultări informale la Cotroceni în acest sfârșit de săptămână
Potrivit surselor politice, în acest sfârșit de săptămână, la Palatul Cotroceni sau telefonic, președintele va avea discuții informale cu liderii partidelor. Scopul este ca până luni, când Nicușor Dan a anunțat deja că va desemna un premier, lucrurile să fie clare și să nu mai existe probleme de comunicare între președinte și liderii formațiunilor politice.
Președintele a anunțat că va convoca partidele la Palatul Cotroceni luni și că, după consultări, va nominaliza un nou premier. „Voi convoca partidele la Cotroceni luni, iar după-amiază voi nominaliza un premier. Cer partidelor să lase de la ele, cât să se ajungă la acest consens. Îi asigur pe români că voi păstra direcția pro-occidentală”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan condiționează partidele să nu coopteze AUR la guvernare
Președintele Nicușor Dan a anunțat că la următoarele consultări va condiționa partidele să nu coopteze AUR la guvernare. Aflat într-o deplasare în Cehia, pentru discuții diplomatice, acesta a declarat că o eventuală participare a AUR la guvernare ar afecta relația României cu partenerii externi.
„Din păcate, cum am văzut în multe manifestări, AUR nu îndeplinește aceste condiții, o prezență AUR la guvernare ar afecta relațiile cu partenerii noștri și pe partea de securitate, și pe partea de UE. România nu-și permite asta în momentul acesta”, a precizat Nicușor Dan. „România nu își permite asta în momentul ăsta și ăsta e mandatul pe care cetățenii mi l-au dat acum un an și patru luni”, a adăugat președintele.

