Digitalizarea celor 81 de primării din Cluj, aprobată de Consiliul Județean
Toate cele 81 de primării din județul Cluj vor fi digitalizate în cadrul unui proiect în valoare totală de 30.006.949 de lei, inclusiv TVA. Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul, care urmează să fie finanțat în principal din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, de unde va fi acoperită suma de 26.216.949 de lei.
Proiectul prevede crearea unei infrastructuri digitale comune pentru cele 81 de primării din județ, prin migrarea și integrarea sistemelor informatice existente într-o platformă cloud regională. Astfel, administrațiile locale vor putea folosi în comun soluții și servicii digitale, fără ca fiecare primărie să fie nevoită să investească separat în aceleași sisteme.
Serviciile care intră în digitalizare
Printre serviciile vizate se numără registratura electronică, scanarea și arhivarea documentelor, semnătura electronică, fluxurile de lucru și notificările. De asemenea, vor fi digitalizate serviciile privind taxele și impozitele locale, încasările, decontările și compensările, precum și procedurile de executare silită.
Proiectul include și digitalizarea serviciilor de urbanism, precum și gestionarea registrului agricol și a petițiilor și sesizărilor. Sistemele informatice locale urmează să fie conectate și cu alte sisteme informatice publice, pentru facilitarea schimbului automat de date între instituții.
Inteligența artificială și securitatea datelor
Un element al proiectului îl reprezintă utilizarea inteligenței artificiale: documentele vor putea fi căutate rapid, inclusiv cu ajutorul unui asistent bazat pe inteligență artificială.
Proiectul include și măsuri pentru creșterea securității datelor, printre care autentificarea multifactor, monitorizarea accesului, protecția aplicațiilor, backup-ul și soluții pentru asigurarea continuității serviciilor.
„Mai puțină birocrație și mai mult timp câștigat pentru cetățeni”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că proiectul ar urma să reducă birocrația și să permită administrațiilor locale să folosească infrastructura digitală în comun.
„Acest proiect de digitalizare a Clujului, la care țin foarte mult, va aduce, în primul rând, mai puțină birocrație și mai mult timp câștigat pentru cetățeni”, a afirmat Alin Tișe.
Aprobarea proiectului și a acordului de cooperare cu cele 81 de primării reprezintă etapa necesară pentru pregătirea dosarului de finanțare, care urmează să fie depus la ADR Nord-Vest.

