9.9 C
România
duminică, septembrie 27, 2026

Fifor, către foștii parteneri de guvernare: Nu SUA au dat de pământ cu voi

Fifor respinge teoria implicării SUA în căderea Guvernului Bolojan

Deputatul PSD Mihai Fifor a respins categoric ipoteza potrivit căreia Statele Unite ar fi jucat un rol în căderea Guvernului Bolojan, catalogând drept „fake grosolan” informația apărută în presa americană. Într-o postare făcută duminică pe rețelele sociale, parlamentarul social-democrat a ironizat această variantă și a susținut că motivele reale ale demiterii Executivului trebuie căutate în interiorul României.

„Sigur, Guvernul Bolojan a căzut pentru că «americanii». Pentru că cică așa ar fi zis ambasadoarea SUA la Atena. Un fake grosolan, de altminteri. Serios? Atât puteți? Chiar ne credeți idioți?”, a scris Mihai Fifor.

Argumentele invocate de deputatul PSD

Fifor a enumerat o serie de probleme care, în opinia sa, au dus la demiterea Guvernului Bolojan, legate direct de modul de guvernare: situația economiei, inflația, taxele, sistemul de sănătate și prețurile la energie. El a formulat o serie de întrebări retorice menite să contracareze teoria implicării externe.

„Nu cumva Guvernul Bolojan a căzut pentru că a nenorocit țara asta? Că economia e praf, că inflația e până la cer și dincolo de el? Că sănătatea e blocată și mor oameni în spitale pentru că nu mai sunt bani pentru susținerea sistemului? Că românii nu își mai pot duce traiul de pe o zi pe alta și suntem în prag de iarnă?”, a scris deputatul PSD.

Critici la adresa foștilor parteneri de guvernare

Deputatul social-democrat i-a criticat dur pe foștii parteneri de guvernare, reproșându-le că ignoră realitățile cu care se confruntă românii. „Americanii, ce să spun… Dar pe români îi vedeți? Îi auziți? Sau în bula voastră ei nu există. Decât cel mult ca să vă deranjeze ca zgomot de fond…”, a afirmat Fifor.

El a criticat și demersurile pentru formarea unui nou Guvern, exprimându-și preferința pentru organizarea de alegeri anticipate. „Așa aș merge la alegeri anticipate… Să vă spună țara asta verde-n față ce refuzați să pricepeți”, a adăugat parlamentarul. „Cât despre SUA… (…)! Nu ei au dat de pământ cu voi, ci țara asta adusă în pragul disperării”, a conchis Fifor.

Contextul demiterii Guvernului Bolojan

Fifor a amintit că Guvernul Bolojan a fost demis prin votul Parlamentului, întrebând dacă toți cei care au votat demiterea s-ar fi aflat „într-o transă colectivă indusă de SUA”. PSD a făcut parte din Guvernul Bolojan din iunie 2025 până în aprilie 2026. În această perioadă au fost adoptate majorarea TVA și a accizelor, introducerea CASS pentru partea din pensii care depășește 3.000 de lei, precum și înghețarea pensiilor și salariilor din sectorul public pentru 2026. Social-democrații și-au retras sprijinul politic pentru Guvern pe 20 aprilie, iar miniștrii PSD au demisionat trei zile mai târziu. Pe 5 mai, Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD, AUR și grupul parlamentar PACE – Întâi România.

Informațiile apărute în presa americană

Presa americană a relatat sâmbătă despre o discuție care ar fi avut loc în luna martie, la o cină de la Atena, la care au participat oficiali greci și americani. Potrivit The Wall Street Journal, ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi făcut referire la iminenta cădere a Guvernului Bolojan, sugerând că Statele Unite au avut un rol în acest deznodământ. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”, ar fi spus Guilfoyle, conform publicației, care citează o persoană prezentă la cină și alte persoane cărora le-ar fi fost relatată discuția.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles