Deputat PSD critică discursul Oanei Țoiu despre relația României cu SUA
Mihai Fifor, deputat PSD și fost ministru al Apărării, a lansat o critică dură la adresa ministrei Afacerilor Externe, Oana Țoiu, după ce aceasta a comparat relația României cu Statele Unite ale Americii cu un milkshake, în cadrul unui discurs susținut în fața oficialilor americani.
Declarațiile Oanei Țoiu au fost făcute în marja Adunării Generale a ONU, la New York, în cadrul unei discuții găzduite de Consiliul pentru Relații Externe, alături de vicepremierul polonez Radosław Sikorski. Ministra a declarat că, atunci când o relație funcționează, ingredientele nu mai pot fi separate, făcând analogia cu un milkshake din care nu poți scoate căpșunile.
Reacția lui Mihai Fifor
Social-democratul a reacționat printr-o postare pe Facebook, ironizând afirmațiile ministrei. „Ei bine, asta da diplomație! Dincolo de zâmbetele ușor nedumerite ale partenerilor de dialog. Abilitățile gospodărești ale Oanei Țoiu dau lovitura și întăresc, fără îndoială, profilul diplomatic al României. Slavă Domnului că s-a oprit la milkshake și nu ne-a propus meniul complet, că doar românul e gurmand…”, a scris Fifor.
Deputatul PSD a mers mai departe cu criticile și a comparat politica externă promovată de Oana Țoiu cu „o șaorma cu de toate”. „Deși, dacă stau bine să mă gândesc, politica externă a doamnei Țoiu seamănă teribil cu o șaorma cu de toate. Mult sos, multe ingrediente, aproape imposibil să mai înțelegi ce-ai comandat și, la final, inevitabila întrebare: «Cu de toate?» Cu de toate, doamnă ministru. Să fie masa bogată. Numai cu diplomație să fie”, a concluzionat Fifor.
Critici privind mandatul ministrei
Mihai Fifor a criticat și pozițiile asumate de Oana Țoiu în politica externă, întrebând retoric cine i-a acordat mandat să semneze în numele României. Criticile vin în contextul în care ministra Afacerilor Externe a susținut un discurs atipic în fața oficialilor americani, comparând relația bilaterală cu un milkshake ale cărui ingrediente nu mai pot fi separate.

