Nicușor Dan a participat la primul summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, în Ucraina
Președintele României, Nicușor Dan, a participat vineri, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, organizat la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Evenimentul a reunit statele traversate de Munții Carpați, iar România și-a exprimat susținerea pentru o cooperare regională mai strânsă.
„M-am bucurat să particip la acest eveniment important, care promovează integrarea regională, bunele relații de vecinătate, coeziunea și coordonarea, în deplină complementaritate cu mecanismele regionale existente”, a transmis Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.
România propune investiții și conexiuni mai bune în regiunea carpatică
Președintele a subliniat rolul României în cadrul noii inițiative, având în vedere că țara noastră găzduiește mai mult de jumătate din suprafața europeană a lanțului carpatic.
Nicușor Dan a arătat că statele carpatice trebuie să coopereze pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și a punctelor de trecere a frontierei, dar și pentru consolidarea conexiunilor energetice. Pe agenda cooperării regionale se află, de asemenea, promovarea turismului, dezvoltarea schimburilor economice și culturale, protejarea naturii și atragerea de investiții.
„Am susținut necesitatea unei abordări integrate a investițiilor și proiectelor care să ajungă până la comunitățile locale”, a precizat președintele.
Accent pe securitate și protecția civilă
În cadrul summitului, președintele a menționat și domenii precum tehnologiile informaționale avansate, securitatea și protecția civilă. Potrivit lui Nicușor Dan, cooperarea regională trebuie să includă pregătirea pentru dezastre naturale și alte situații de criză, precum și măsuri pentru consolidarea rezilienței statelor participante.
Inițiativa reunește țări traversate de Munții Carpați, între care Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina. Summitul are ca obiective dezvoltarea potențialului economic al regiunii, creșterea atractivității pentru investiții și protejarea patrimoniului cultural și natural.
Nicușor Dan: Inițiativa poate contribui la integrarea europeană
Președintele României a susținut că Inițiativa pentru Integrare Carpatică poate avea și o dimensiune europeană, în special prin sprijinirea parcursului european al țărilor candidate.
„Țara noastră este un susținător ferm al parcursului european, iar Inițiativa pentru Integrarea Carpatică poate servi și drept instrument suplimentar pentru integrarea europeană a țărilor candidate”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele a pledat, de asemenea, pentru valorificarea diversității lingvistice și culturale a regiunii și pentru protejarea drepturilor minorităților naționale.

